Un om duhovnicesc, atunci când vrea să ajute pe cineva, încearcă să-l alipească de Hristos, iar nu să-l lege de sine. După aceea, când reuşeşte să-l alipească de Hristos el se bucură, iar acela se nevoieşte privind la Hristos. Atunci şi unul şi celălalt au plata lor şi lucrurile merg firesc. însă atunci când omul se nevoieşte şi caută cum să placă aceluia care încearcă să-l unească cu Hristos, adică dacă o acţiune a sa îl va mâhni sau îl va bucura pe acela, şi nu cugetă cum vede oare Hristos această acţiune a sa, atunci nu-l mulţumeşte nici pe omul care îl ajută, nici pe Hristos,dar nici el nu se foloseşte, pentru că nu primeşte ajutor dumnezeiesc. Adică nu Se bucură nici Hristos şi nici duhovnicul de ceea ce face, dar nici el nu primeşte folos, astfel încât să poată depăşi o greutate. Să presupunem că o soră cântă şi cugetă: „Oare cânt bine? Se va bucura stareţa?”. Ei, una ca aceasta nu se foloseşte. în timp ce dacă ar cânta pentru Hristos, lucrurile ar merge normal ar şi cânta bine, dar şi pe stareţă ar mulţumi-o.
Părinte, este vinovat cineva atunci când nu înţelege corect ceea ce i-a spus duhovnicul?
Ascultă, chiar dacă n-a înţeles fiindcă a avut o dorinţă şi mintea lui a fost acolo, tot este vinovat. Unii îşi fac din voia lor voia lui Dumnezeu. De pildă, cineva îl întreabă pe duhovnicul său despre o problemă de-a sa, dar are în gând soluţia pe care o vrea el, care îl odihneşte. Duhovnicul îi spune ce trebuie să facă, dar el înţelege că îi spune să facă ceea ce voia el, şi o face cu bucurie, crezând chiar că face ascultare. Iar dacă după aceea duhovnicul îi spune: „De ce ai făcut aşa?”, îi răspunde: „Dar nu mi-ai spus să fac aşa?”.
Dar uneori ceea ce spune duhovnicul nu trebuie s-o iei după literă. Se poate să fie un fel de a spune. O să vă spun un caz ca să înţelegeţi. O profesoară de patruzeci şi cinci de ani, care avea şi copii, se încurcase cu un elev de-al ei de şaisprezece ani. Băiatul plecase de acasă şi trăia cu profesoara. Când tatăl lui a venit la Colibă şi mi-a spus durerea sa, i-am spus ca în cazul acesta să facă ceea ce îi va spune duhovnicul lui. S-a dus aşadar, sărmanul, la duhovnic şi după aceea a venit iarăşi la mine. în ziua aceea eu aveam Exarhia de la Patriarhie(Reprezentanţi de la Patriarhie.) şi nu puteam discuta cu el, dar i-am spus: „Să faci ceea ce ţi-a spus duhovnicul tău”. Acela însă nu pleca – şi bine a făcut că nu a plecat, ci a rămas. La un moment dat, când am fost puţin liber, l-am văzut pentru puţin şi mi-a spus: „Părinte, m-am hotărât s-o omor pe această femeie, pentru că aşa mi-a spus duhovnicul”. „Ia stai, omule, îi spun, ce ţi-a spus duhovnicul tău?”. „Mi-a spus: «Femeia aceasta este vrednică de moarte»”. Aţi înţeles? Duhovnicul a spus: „Femeia aceasta este vrednică de moarte”, dar nu i-a spus s-o omoare! De atunci nu mai spun nimănui: „Fă ceea ce ţi-a spus duhovnicul!”, ci îl întreb ce i-a spus duhovnicul…
Părinte, se poate ca cineva să ceară ajutor de la duhovnic şi în acelaşi timp să-i propună şi soluţia?
Ei, dar atunci ce fel de ajutor cere? Altceva este să-i spună duhovnicului cu smerenie, ca pe un gând al său, ceea ce crede că îl va ajuta – aceasta se impune – şi altceva este să insiste că gândul acesta al lui este cel corect. în cazul acesta omul nu sporeşte. Ci este ca şi cum ar merge la medic şi i-ar spune: „Să-mi dai medicamentul acesta”. însă bolnavul este dator să facă ascultare de medic; nu-i va arăta el aceluia ce fel de medicamente să-i dea. Aici nu este problema de poftă, ca la mâncăruri şi dulciuri, ca să spună cineva: „Vreau baclava sau vreau cataif”, ci potrivit cu boala, medicul va da şi medicamentul.

                                                                                Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoinţă Duhovnicească, Editura Evanghelismos

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.