Mulţi pustnici, care au trăit departe de biserici şi preoţi, se temeau să nu moară neîmpărtăşiţi, şi se rugau fierbinte lui Dumnezeu să le trimită înainte de moarte un preot cu Sfânta Împărtăşanie. Pronia bună a lui Dumnezeu împlinea cererea acestor bineplăcuţi ai Săi şi le trimitea un slujitor al altarului pentru a-i împărtăşi cu Sfintele Taine. Odată împărtăşiţi, ei se luminau de bucurie şi se despărţeau de această lume mulţumiţi şi liniştiţi. Erau cazuri când bolnavul însuşi a dorit să se împărtăşească, dar a murit mai înainte de a ajunge preotul, iar apoi s-a întors, a primit împărtăşania şi a murit din nou. Un asemenea caz s-a întâmplat nu demult în apropiere de Kralievo. Asemenea cazuri arată limpede care este voia lui Dumnezeu.
Este o prostie credinţa că bolnavul trebuie să moară dacă se împărtăşeşte. Multe exemple vii arată că se întâmplă tocmai pe dos. Eu însumi am fost de faţă la împărtăşirea câtorva oameni grav bolnavi, despre care se credea că vor muri sigur. Ei bine, sunt vii şi azi.
Dacă bolnavii mor de la împărtăşire, ar fi logic să credem că şi sănătoşii se îmbolnăvesc de la ea – iar asta este o prostie şi o hulă. Dacă s-a întâmplat ca vreun bolnav să moară după împărtăşire, n-a murit de la împărtăşire, ci de la boală. Aşa i-a fost soarta de la Dumnezeu – dar a murit cu sufletul curăţit şi iertat, împăcat cu Dumnezeu şi oamenii.
Omul întreg la minte se gândeşte la moarte când este sănătos și cu atât mai mult când este bolnav. În această împărăţie a muririi, nimic nu este mai credibil decât moartea. Dumnezeu i-a zis bogătaşului sănătos, care îşi făcea planuri cu bătaie lungă în privinţa averii sale: „nebunule, în noaptea asta vor lua de la tine sufletul tău – iar cele pe care le-ai strâns, ale cui vor fi?”
Când bolnavul moare, cel ce l-a lipsit de împărtăşire se căieşte amar. Într-un oraş s-a îmbolnăvit un om. Faptul a ajuns la urechile preotului, care a venit şi i-a propus să se spovedească şi împărtăşească. Soţia i-a tăiat vorba, zicând: „Nu e pe moarte, părinte, nu e pe moarte!”. Preotul a plecat. În noaptea aceea, bolnavul a murit. Atunci, femeia a început să se tânguiască: „Vai de mine, de ce nu l-am lăsat să se împărtăşească!”
Or, nu ştiţi, fraţilor, că Împărtăşania preţuieşte pentru om cât toate pomenile?

Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi – scrisori misionare, traducere Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, Bucureşti, 2002, pp. 35-36

Leave a reply

required