Dacă mintea se află în chipuri pătimaşe, atunci întregul om se spurcă: şi mintea, şi sufletul, şi chiar şi trupul. Şi dimpotrivă, când mintea noastră, rănită prin harul cel de sus de dragostea lui Hristos, este trasă acolo unde este El, Hristos, atunci se întâmplă contrariul: mintea şi întreaga noastră făptură se sfinţeşte şi se înalţă, se apropie de Dumnezeu, şi cu anii devine în stare a se deprinde cu Dumnezeu, încât zi şi noapte omul petrece în toată vremea în Dumnezeu.
În legătură cu aceasta există un subtil amănunt: Nici o patimă nu poate lucra în noi câtă vreme mintea noastră este slobodă, iar nu în chipurile acelei patimi. Numai atunci dobândeşte putere asupra noastră gândul pătimaş, când cu mintea noastră venim în atingere cu chipurile patimii şi trăim prin ele.
A ne învăţa să ne smulgem mintea din tot gândul îndreptat spre latura păcatului este o mare știință. Ea începe foarte simplu. Voi ştiţi că sunt diferite căi pentru a muta atenţia minţii la un alt subiect. Calea cea mai bună este atunci când Domnul e cu noi. Atunci totul se preschimbă în rugăciunea cucernicei iubiri către Dumnezeu şi în lacrimi de pocăinţă, rămânând uitată lumea pătimaşă a păcatului.
Dumnezeu ne părăseşte pentru ca noi să ne ostenim. Şi astfel, când ne atacă vreun chip pătimaş, trebuie neapărat să ne smulgem mintea de acolo şi să ne despărţim de acel chip al patimii. Atunci chipurile patimii nu îşi pot asuma o putere activă, lucrătoare, ci rămân în stare pasivă.
Sunt nu puţine rugăciuni pe care este bine să le cunoaşteţi, dar puteţi şi voi înşivă să făuriţi altele, căci „rugăciunea este necontenită facere”… Slobozește-mă deputerea acestor duhuri! Du-mi mintea la Cer unde petreci Tu, Dumnezeul meu! Izbăveşte-mă de robia iadului patimilor!

Arhimandritul Sofronie Saharov, Cuvântări duhovnicești, vol.I,  Editura Accent Print, p. 270-271

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.