Există multe cazuri. Uneori Dumnezeu îngăduie ceva ca să iasă altceva mai bun, iar alteori îngăduie aceasta ca o pedagogie. Unii sunt răsplătiţi, alţii plătesc. Nimic nu este fără rost. Să ştiţi că tot ceea ce îngăduie Dumnezeu, chiar şi oameni să fie ucişi, de pildă, este din iubire de oameni, pentru că Dumnezeu este milostiv. Prorocul Ilie câţi a junghiat? 300 de popi ai lui Baal. Când le-a spus: „Rugaţi-vă şi mă voi ruga şi eu şi al cărui foc se va aprinde singur, Dumnezeul aceluia este adevărat”, popii lui Baal au început să strige: „Auzi-ne, dumnezeul nostru, Baal, auzi-ne!”. Dar nu era nici glas, nici auzire.
Atunci Prorocul Ilie le spune: „Dumnezeul vostru are vreo îndeletnicire şi nu vă aude. Strigaţi mai tare!” Aceia continuau să strige şi să-şi taie, aşa cum obişnuiau, trupurile lor cu cuţitele, ca să-i doară şi să strige mai tare, şi astfel să-i audă Baal. În cele din urmă, după ce n-au izbutit nimic, Prorocul Ilie a spus: „Udaţi lemnele mele! Faceţi-o de trei ori!”. Atunci au aruncat apă o dată, de două ori, de trei ori. Lemnele s-au îmbibat cu apă, după care aceasta a început să curgă pe de lături. Atunci Prorocul Ilie s-a rugat şi îndată a căzut foc din cer, care a ars tot ce era pus pe jertfelnic spre jertfă, încă şi jertfelnicul împreună cu acelea. După aceea, a spus: „Prindeţi pe slujitorii lui Baal, pentru că atrag poporul la idolatrie”, şi i-a înjunghiat pe toţi.
Mulţi spun: „Bine, dar cum a junghiat Prorocul Ilie atâţia?”. Dumnezeu nu este barbar şi nici Prorocul Ilie nu a fost barbar. Popii idolilor înşelaseră atât de multă lume, încât Prorocul Ilie ajunsese să spună: Am rămas singur! Până acolo a ajuns. Iar Prorocul Ilie a pus capăt martiriului lor, pentru că popii sufereau mai mult din pricina propriilor lor junghieri, decât de cuţitul Prorocului. Durerea pricinuită de tăierile lor era mai mare. Şi aceasta pentru că tot ceea ce îngăduie Dumnezeu este din iubire de oameni.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 117-118

Leave a reply

required