Deşarta vorbă și umblarea zadarnică se nasc din nefrica de Dumnezeu şi din neaşteptarea bunătăţilor celor viitoare. Dacă ne-am teme de osândă, n-am fi grăitori în deşert niciodată. Că al Domnului este cuvântul că, vom da seama, în ziua judecăţii, de tot cuvântul deşert, de vreme ce cuvintele deşarte nu aduc nici un folos sufletului. Drept aceea, de trebuinţă este nouă să ne înfrânăm cu sila şi să nu dăm loc cuvântului celui deşert. Şi se cade nouă, cu toată ferirea, să ne păzim inima noastră şi gura, şi cele adevărate să grăim, ca nişte oameni desăvârşiţi şi întregi, iar mai vârtos noi, cei care învăţăm pe alţii din cărţi, ca să nu auzim zicându-ni-se nouă: „Cela ce înveţi pe cel de-aproape, pe tine de ce nu te înveţi?” (Rom. 2, 21).
Că semn al deşertăciunii este pentru acela care necontenit grăieşte, precum şi la cartea Proverbelor s-a zis: „Gura neînchisă grăieşte fără de rânduială şi cel fără de minte înmulţeşte cuvintele. Şi înaintea omului limbut să nu spui viaţa altuia”. Iar Iov zice prietenilor săi: „Voi să fiţi muţi, că tăcerea va fi vouă înţelepciune”. Și altul zice: „Fericit este omul acela ce nu alunecă cu limba sa și acela ce trăieşte fără de sfadă”. Şi iarăşi: „Ţine-ţi limba ta, ca să petreci fără de sfadă. Cela ce nu iubeşte vorbele, împuţinează răutatea”. Dar zice şi Ecleziastul: „Cuvintele celor înţelepţi sunt dar, iar buzele celui nebun sunt potop cumplit. Că începătura gurii lui este răutatea”. Iar la Proverbe zice: „Cel ce iubeşte viaţa îşi cruţă gura sa”. Asemenea şi Apostolul: „Tot cuvântul de ruşine să nu iasă din gura voastră, fără numai ce este bun şi de folos, ca să dea dar celor ce aud”.
Deci, având, iubiţilor, atâtea mărturii, cu toată sârguinţa să ne îndepărtăm de vorba deşartă cea fără de folos şi, mai vârtos, de suflete vătămătoare, aducându-ne aminte totdeauna de cercetarea cea înfricoşătoare, pe care a hotărât-o Domnul, zicând: „Adevăr, zic vouă, că de orice cuvânt deşert ce vor grăi oamenii, vor da pentru ei răspuns în ziua judecăţii Dumnezeului celui viu”. A căruia este slava, în veci! Amin. (Sfântul Antioh)

                                                                                                                Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 372-373

Leave a reply

required