Sfântul Cosma, misionarul neobosit al lui Hristos, avea întotdeauna cu el un scăunel şi de pe el propovăduia cuvântul dumnezeiesc. Îl considera mormântul lui şi nu un amvon de la care să se afirme. Se considera pe sine mort şi lucrarea lui de propovăduire nu avea ca scop promovarea lui, nici nu slujea unor scopuri şi interese personale. Era un propovăduitor eliberat de lucrurile materiale, care se neliniştea pentru faptul că oamenii ignorau chiar şi adevărurile fundamentale ale Evangheliei.
Sfântul obişnuia ca după predică să le ceară o favoare oamenilor care îl ascultaseră: „Să staţi jos, adunaţi câte cinci-zece, şi să vorbiţi între voi despre aceste semnificaţii dumnezeieşti, să le puneţi în inima voastră, ca să vă aducă viaţa veşnică. Fraţilor, acestea nu sunt cuvintele mele, nu sunt cuvinte auzite pe stradă, cele pe care vi le-am spus, ci sunt cuvinte ale Sfântului Duh, extrase din Sfânta Scriptură. Păcatele sunt ale mele, însă aceste cuvinte sunt mărgăritare, diamante, pe acestea nu le veţi mai auzi altă dată, chiar dacă veţi vrea să le auziţi din nou.“
Sfântul voia ca oamenii să aibă râvnă să asculte cuvântul lui Dumnezeu, dar şi să le pună în mintea şi în inima lor. Nu doar să le asculte din curiozitate.

 Presb. Dionisie Tatsis, Rugaciunea, comunicare tainica cu Dumnezeu si alte texte folositoare de suflet, Editura Egumeniţa 2014, p. 49

Posted in: Articole.
Last Modified: aprilie 26, 2017

Leave a reply

required