Cred că nu trebuie nici o pregătire pentru a începe practicarea Rugăciunii lui Iisus. Trebuie să începi numai a te ruga şi rugăciunea însăşi te va învăţa cum să te rogi. Bineînţeles că trebuie să ai credinţa creştină în suflet şi să nu încerci să practici Rugăciunea lui Iisus ca o formă asemănătoare cu yoga. Deci, trebuie să fii înrădăcinat în tradiţia Bisericii, să ai o viaţă sacramentală. Şi dacă e posibil, să ai un părinte duhovnicesc.
Şi acum vreau să subliniez mai întâi că trebuie să ştii Cui te adresezi. Pentru că atunci când ne rugăm cu Rugăciunea lui Iisus invocăm numele lui Dumnezeu Însuşi şi Dumnezeu este prezent în numele Său. Este o formă de taină.
Unul dintre punctele esenţiale ale credinţei creştine este acela că lumea a fost creată de Dumnezeu şi, pe de altă parte, că noi, oamenii, ne aflăm într-o stare de cădere, de greşeală. Am fost foarte impresionat să văd că în biserici vechi, din secolul XII, de exemplu, în Italia, la Palermo sau în Franţa, într-o biserică a Sfântului Sabin, de tip roman, există scene ale creaţiei (cele şase zile ale Facerii) şi, de asemenea, câteva puncte esenţiale ale întâlnirii omului cu Dumnezeu, prezentate în Vechiul Testament. De pildă, întâlnirea lui Dumnezeu cu Noe, cu Avraam la stejarul de la Mamvri şi, îndeosebi, întâlnirea lui Dumnezeu cu Moise la rugul aprins, unde Dumnezeu îşi revelează numele, spunând: „Eu sunt Cel ce sunt”.
În toate aceste scene apare Fiul lui Dumnezeu, Logosul, Care Se revelează; Dumnezeu este reprezentat întotdeauna sub trăsăturile lui Iisus Hristos şi eu însumi am fost impresionat văzând că Iisus, pe Care îl invocăm, este Dumnezeul nostru Creator şi că lucrarea Sa de creaţie n-a început cu Naşterea din Betleem. Pruncul născut în peşteră este Dumnezeul Creator al tuturor lucrurilor. Însă El este, de asemenea, şi Mântuitorul nostru. În limba ebraică, numele „Iisus” semnifică „Dumnezeu Mântuitorul” sau „Dumnezeu Care mântuieşte”.
Am spus că nu trebuie pregătire pentru a începe practicarea Rugăciunii lui Iisus, dar trebuie să dezvoltăm progresiv credinţa noastră în Persoana pe Care o invocăm. Pe de altă parte, când spunem „miluieşte-mă”, adăugăm: „pe mine, păcătosul”. Deci, trebuie să invocăm numele lui Dumnezeu cu conştiinţa că suntem păcătoşi.
Dar ce înseamnă a fi păcătos? Nu-i o categorie morală. De pildă, la mănăstire vin şi se spovedesc credincioşi care regretă că nu sunt buni şi ei ar vrea să facă un efort pentru a deveni mai buni. Atunci eu le răspund că „a fi creştin nu înseamnă a fi bun, ci a fi unit cu Dumnezeu”. Şi bineînţeles că fiind unit cu Dumnezeu eşti bun, dar într-un alt fel. „Păcatul exprimă separarea noastră de Dumnezeu”. În Noul Testament şi la Părinţii Bisericii, cuvântul „păcat” este aproape echivalent cu „moarte” şi „diavol”. Suntem sclavii păcatului, după cum suntem sclavii diavolului şi supuşi morţii. De aici această cerere adresată lui Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitorul nostru, de a avea milă de noi („Miluieşte mă, Dumnezeule…”) şi de a ne elibera din această stare de păcat şi de moarte. (Părintele Symeon de la Essex)

Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a IV-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 155-157

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.