În cuvântările sale, profetul Amos, marchează diferenţa socială care se contura tot mai concret în societatea timpului său. Profetul activa în Regatul de nord, pe vremea regelui Ieroboam al II-lea, rege idolatru, care a  permis pătrunderea credinţelor străine pe teritoriul  regatului său şi care a dat frâu liber nedreptăţii, corupţiei şi luxului. În aceste împrejurări, în care legea Domnului era încălcată în mod vădit, în societatea israelită erau pe de o parte săracii, ale căror drepturi erau călcate în picioare, drepţii, asupriţi prin impozite de nesuportat, oameni, care-şi păstrau doar formal statutul de cetăţeni liberi, iar de cealaltă parte, se situau plutocraţii, care exploatau munca celor dintâi, acumulând bogăţii fabuloase, concretizate în mulţimea palatelor pe care le locuiau şi prin luxul exagerat al vieţii trăite.

De aceea, Profetul Amos rosteşte cu gură de foc următoarele cuvinte : Drept aceea, fiindcă voi călcaţi în picioare pe cel sărman şi luaţi de la el dar de grâu, cu toate că aţi zidit case de piatră, nu le veţi locui, şi deşi aţi sădit viţă de bun soi, nu veţi bea din vinul ei. Că Eu ştiu că mari sunt fărădelegile voastre şi grele păcatele voastre, ca unii care asupriţi pe cel drept şi luaţi mită şi stoarceţi pe cei săraci la porţile cetăţii (Amos 5, 11-12).
Aceste cuvinte de ameninţare din partea lui Dumnezeu le rosteşte profetul Amos împotriva nedrepţilor vremii, identificaţi cu bogaţii care posedau case şi palate pe categorii, case de vară şi case de iarnă, palate de piatră şi de fildeş. În acelaşi timp, drepţii, identificaţi de profet cu săracii vremii, de abia îşi duceau existenţa de pe o zi pe alta, sau chiar îşi vindeau forţa de muncă pe o perioadă de şapte ani, adică deveneau sclavi din cauza lipsei mijloacelor de trai. În anul sabatic, la eliberare, stăpânul era obligat să-l înzestreze pe cel care l-a servit şapte ani cu vite, cereale, ulei şi vin (Ieşirea 21, 2 ; Deuteronom 15, 13-14). Altfel, libertatea nu i-ar fi folosit la nimic, pentru că neavând cele necesare existenţei cu statut de om liber, cel eliberat ar fi ajuns din nou în robie la stăpânul de dinainte.
Cu toată această îndulcire, sclavia rămâne totuşi cea mai înjositoare formă de exploatare a omului de către semenul său. Împotriva ei s-au ridicat cu vehemență profeţii, trimişii Domnului. Pentru ei, sclavia reprezenta cea mai umilitoare situaţie în cadrul societăţii, starea în care cel vândut era privat de drepturi şi libertate, fiind obligat să muncească în favoarea stăpânului.
Profetul Amos protestează împotriva instituţiei sclaviei, fiind scandalizat de comercializarea omului ca obiect de vânzare. Astfel, Dumnezeu, prin vocea profetului, afirmă: Pentru trei păcate ale lui Israel, ba chiar pentru patru, nu mă voi întoarce, Zice Domnul, fiindcă ei au vândut pe cel drept pentru argint şi pe cel sărac pentru o pereche de încălţăminte (Amos 2, 6).
Iată cuvinte care denunţă această mare infamie a comercializării omului şi care exprimă dispreţul lui Dumnezeu, Stăpânul tuturor, faţă de stăpânii de sclavi, fată de instituția sclaviei în ansamblul ei. În vreme ce unii erau lipsiţi de cele mai elementare mijloace de trai, cei mari şi avuţi îşi împodobeau casele lor pompoase cu mobilier scump şi nu se mai săturau de gustarea plăcerilor celor mai rafinate: Iată că ei stau tolăniţi pe paturi de fildeş şi stau întinşi în aşternuturile lor şi mănâncă miei din turmă şi viţei crescuţi în staul. Se arată dibaci în cântece de liră şi întocmai ca David se întrec în instrumente muzicale; Beau din cupe vin şi din pârga untdelemnului îşi fac miresme pentru uns şi nu le pasă de prăbuşirea casei lui Iosif! (Amos 6, 4-6). Pentru nesațul lor şi pentru nerecunoştinţa faţă de Dumnezeu vor fi duşi în robie în fruntea robilor şi strigătul de bucurie al celor fără frâu va dispărea (Amos 6, 7).
Cât de mult se aseamănă perioada în care a trăit profetul Amos, cu cea pe care o trăim astăzi…Vedem cum conducătorii noștri, asemenea păgânului rege Ieroboam, ne impun așa-zise valori și practici, care sunt menite să ne distrugă temelia creștină și să ne abată de la credința în Dumnezeul nostru. Vedem cum miliardarii își construiesc imperii, pe seama bietului muncitor, care trudește zi-lumină în întreprinderile lor, pentru un salariu de nimic. Nu mai poate fi vorba ca, asemenea îndemnului biblic, după șase ani exploatare, bietul muncitor să fie răsplătit îndeajuns, încât să poată duce o viață normală.
Doar tragediile, precum cea din Bangladesh, când o clădire s-a prăbușit peste angajații forțați să vină la muncă, provocând moartea a peste 1000 de oameni, mai atrag atenția lumii față de acești magnați, care construiesc casă peste casă și adună ogor lângă ogor, ca să fie ei singurii stăpâni. Dar, în mod evident, nici aceste tragedii nu sunt decât niște pietricele aruncate într-un lac ce își tulbură pentru puțin timp apa, revenind imediat la starea inițială. Pentru acești exploatatori, 1000 de oameni nu sunt decât un număr, un mijloc de a-și atinge scopul. Au murit ei, vor fi alți 1000 care să le umple conturile.
Unora ca acestora le vor fi adresate, până la sfârșitul veacurilor, cuvintele profetului: Fiindcă voi călcaţi în picioare pe cel sărman şi luaţi de la el dar de grâu, cu toate că aţi zidit case de piatră, nu le veţi locui, şi deşi aţi sădit viţă de bun soi, nu veţi bea din vinul ei. Că Eu ştiu că mari sunt fărădelegile voastre şi grele păcatele voastre, ca unii care asupriţi pe cel drept şi luaţi mită şi stoarceţi pe cei săraci la porţile cetăţii (Amos 5, 11-12).

 

                                                                                                                                       Ioan-Lucian Radu

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.