Un copil răzvrătit a plecat în Germania. Acolo l-au închis într-un centru de reabilitare, deoarece s-a încurcat cu droguri etc. Nu fusese ajutat de nicăieri. Acolo cineva i-a dat o Evanghelie. A citit-o şi s-a schimbat imediat. „Mă duc în Grecia”, a spus, „acolo este Ortodoxia”. S-a întors în satul său, iar rudele l-au sfătuit să se însoare. S-a însurat, a dobândit şi un copil. Citea Evanghelia, mergea la biserică, respecta zilele sfinte. Ceilalţi care îl vedeau trăind aşa spuneau: „Acesta, de vreme ce citeşte Evanghelia, înseamnă că suferă, a înnebunit!”. După puţin timp l-a părăsit şi femeia lui, luând cu ea şi copilul. După ce a plecat femeia sa, acela a părăsit şi el tot ce avea în sat, ogoare, tractor etc. şi s-a dus prin peşteri unde se pustnicea. Însă un duhovnic i-a spus: „Trebuie să-ţi găseşti femeia, să vă înţelegeţi şi după aceea să hotărăşti ce vei face”. A pornit spre Tesalonic, ca să-şi afle femeia. Credea că, deoarece i-a spus duhovnicul, i-o va descoperi Hristos. În Tesalonic, Hristos nu i-a descoperit pe femeia sa. Între timp a aflat nişte germani, pe care i-a catehizat. Unul dintre ei chiar s-a botezat. Aceştia i-au plătit biletul, iar el s-a dus în Atena, însă nici acolo n-a aflat-o. Aceia i-au plătit iarăşi biletul şi s-a dus în Creta. Acolo a găsit ceva de lucru şi s-a dus la un duhovnic, care, de îndată ce a auzit problema lui, i-a spus: „Nu cumva femeia şi copilul tău sunt aşa şi aşa? Aici undeva lucrează o femeie. Nu are mult timp de când a venit”. Şi i-a descris cum arăta acea femeie. „Ea trebuie să fie”, a spus el. Atunci duhovnicul a înştiinţat-o, iar aceea, atunci când l-a văzut, a rămas uimită. „M-ai aflat cu ajutorul vrăjilor”, i-a spus. „Eşti vrăjitor!”. Şi a plecat mai înainte de a apuca să-i vorbească. A pierdut-o iarăşi.
A aflat apoi despre mine şi a venit la Colibă. A bătut o dată şi aştepta. S-a dat într-o parte şi, până să deschid, a început să facă metanii. Purta nişte haine vechi. Mi-a povestit totul. Aveam câteva smochine uscate şi i-am dat. „Vrei smochine?”, l-am întrebat. „Nu am dinţi”, mi-a răspuns. „Nici eu nu am”, îi răspund. „Pe Sfinţia Ta te doare?” mă întreabă din nou. „Pe mine mă doare, dar dinlăuntrul durerii iese bucuria lui Hristos”, îmi spune. „Vrei vreo flanea?” îl întreb. „Am două”, îmi răspunde. „Dacă se va încălzi timpul, una am s-o dau”. „Ascultă”, îi spun, „până se vor lămuri lucrurile şi te vei înţelege cu femeia ta, să ai grijă de sănătatea ta, pentru că ai răspundere şi pentru copil”. Ce lepădare de sine! Ce credinţă! Nu avea nici 27 de ani. Să fi cunoscut acesta viaţa monahală! Era cu desăvârşire neştiutor, dar avea intenţie bună şi de aceea Dumnezeu l-a ajutat şi a sporit mult duhovniceşte.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 44-45

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.