Iată, sufletul e o grădină împărţită în două părţi: într-o parte, cresc spinii, iar în cealaltă, florile. Noi avem un rezervor cu apă – puterile sufletului –, cu două robinete şi două şanţuri. Unul duce apa spre spini, iar celălalt, spre flori. De fiecare dată nu pot deschide decât un singur robinet. Las spinii neudaţi, să se ofilească, şi ud florile, ca să înflorească.
Bătrânul nu privea sufletul ca fiind exclusiv angelic sau exclusiv demonic, ci îl vedea aşa cum era în realitate, adică influenţat şi de îngeri, şi de diavoli. Nu voia ca lupta creştinului să se poarte la modul negativ, axată fiind pe dezrădăcinarea patimilor, ci voia să se poarte la modul pozitiv, presupunând numai stropirea „florilor”, având drept rezultat înflorirea lor, adică a virtuţilor îngereşti şi, în acelaşi timp, ofilirea spinilor, adică a patimilor drăceşti.

Părintele Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 199

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.