„Pentru multe pricini Scripturile ascund sensul lor: în primul loc, ca să ne fie drag să le cercetăm și să fie totdeauna cu foarte mare luare aminte la găsirea cuvintelor mântuitoare; în al doilea loc, că nici nu se cuvenea ca Scripturile să fie înțelese de toți, ca nu cumva cei ce le citesc să aducă vreo vătămare celor spuse de Sfântul Duh în chip mântuitor. Pentru aceea sunt acoperite în pilde tainele cele sfinte ale profețiilor; sunt păstrate pentru cei aleși și pentru cei pe care credința lor i-a rânduit spre cunoaștere. Caracterul Scripturilor stă în aceea că ele vorbesc în pilde, pentru că și Domnul, deși nu era din lumea aceasta, a venit la oameni ca om al acestei lumi. El a purtat întreaga virtute și avea să urce pe om, pe locuitorul lumii, prin gnoză (cunoaștere), la cele spirituale și esențiale; avea să-l urce din lumea aceasta în altă lume. Asta e pricina că este folosită în Scriptură vorbirea metaforică. De acest fel este pilda: un cuvânt care urcă pe omul priceput de la ceva neesențial, dar asemănător, la ceva esențial și real; sau, după cum spun unii, pilda este un mod de vorbire, care prezintă energic, cu alte cuvinte, ceea ce este esențial de spus.”
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VI-a, Cap. XV – 126.1.-126.4., 127.1.-127.5., 128.1.-128.3., în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 5, pp. 455-456