Preacurată, preanevinovată, preamilostivă, prealăudată, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu Marie, izvor al dumnezeieştii tămăduiri, grabnic ascultătoare şi eliberatoare, apărătoare nebiruită a creştinilor, mijlocitoare statornică către făcătorul, nădejdea, acoperământul şi ajutorul celor ce aleargă la tine, îţi cer dumnezeiasca ta înţelegere.
Nimeni din cei ce au venit la tine nu a ieşit afară lepădat, curata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci, cerând harul, a primit darul cererilor celor de folos.
Şi noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, intrând cu nevrednicie în preacurata ta casă, în această sfânta mănăstire, alergăm către tine, scăparea noastră, apărătoarea noastră, nădejdea, acoperământul, ajutorul nostru, iar tu, ca Maica noastră duhovnicească, preaiubitoare şi preamilostivă asculţi cererile noastre.
În aceste zile viclene, când, după cum profetul David zicea, cel cuvios pe pământ nu mai este şi tot omul este mincinos, iar cei ce fac binele au pierit, căci până la unul cu toţii s-au sfârşit; când a fugit dragostea celor mulţi, pentru că s-a înmulţit fărădelegea, credinţa s-a micşorat şi după cuvântul de-Dumnezeu-propovăduitorului Pavel, gura lui Hristos, oamenii au devenit – unii mai mult, iar alţii mai puţin – iubitori de sine, iubitori de argint, înşelători, trufaşi, hulitori, nemulţumitori, neştiutori, neînfrânaţi, neiubitori de bine, trădători, iubitori de plăcere, având doar chip de evlavie şi nu şi lucrare a acesteia; deci în această stare de plâns a oamenilor din această generaţie vicleană şi păcătoasă, a găsit prilej potrivit începătorul întunericului, adâncul urâciunii, şarpele cel din vechime, stricatul, vicleanul şi prearăul diavol ca să-şi arunce toate puterile lui, toate oştile lui, toţi slujitorii lui văzuţi şi nevăzuţi asupra Bisericii Ortodoxe, asupra preacuratei şi nenuntitei mirese a lui Hristos, ca fiarele cele sălbatice urlând şi ca lupii cei sălbatici apucând şi sfâşiind şi împrăştiind oile. Iar cei rânduiţi de Domnul pentru a se îngriji şi a păzi oile, cu puţine excepţii, s-au făcut ajutători ai stăpânului întunericului, îngrijindu-se cum să predea turma lupilor celor eretici. Alţii, văzându-i pe lupi apucând şi sfâşiind oile, fiind năimiţi, au fugit şi au lăsat oile, iar corabia bisericii, din cauza vânturilor celor puternice şi a valurilor celor furioase, a multelor războaie văzute şi nevăzute, dinăuntru sau dinafară, este în pericol să se scufunde.
Maica noastră duhovnicească, izvorule al tămăduirilor, noi cei mici, cei păcătoşi, cei nevrednici robi ai tăi şi fii ai tăi duhovniceşti, mădularele cuvântătoare ale turmei lui Hristos, ale acestei alese a Lui Biserici Ortodoxe, ca nişte bolnavi şi neputincioşi, cu frică de a nu fi sfâşiaţi de lupii cei turbaţi, ca nişte oameni cu puţină credinţă, neputând să ne împotrivim mâniei valurilor sălbatice ale ereticilor, scăpăm cu pocăinţă şi cu lacrimi la ajutorul tău cel nebiruit şi la acoperământul tău cel tare. Întinde, Stăpână, acoperământul tău cel tare şi ocroteşte-ne pe noi, fiii tăi, sub acoperământul aripilor milostivirii tale şi al dragostei tale de maică şi păzeşte-ne de încornoraţii cei nevăzuţi, care caută să ne sfâşie pe noi. Păzeşte şi mănăstirea ta şi fiii tăi de toată erezia cea deşartă, de toată rătăcirea şi de orice alt rău. Mijloceşte către Fiul tău şi Dumnezeul nostru pentru iertarea păcatelor noastre, pentru luminarea sufletelor şi a cugetelor noastre, pentru călăuzirea pe calea adevărului, pentru întărirea noastră în adevărata credinţă ortodoxă şi pentru predaniile cele apostolice şi patristice. Ţine-ne pe noi în dragostea cea adevărată şi curată către această şi către aproapele nostru, întăreşte-ne pe noi în tine, spre mărturisirea şi spre lupta virtuţii şi descoperă-ne nouă voia lui Dumnezeu cea preabună, cea desăvârşită.
Mijloceşte către Fiul tău să-i lumineze pe arhierei, să se pocăiască, să se spovedească, să fie apărătorii viteji ai canoanelor şi predaniilor apostolice şi patristice, şi nu înşelători şi călcători ai acestora. Să-i lumineze pe mai-marii ţării acesteia ca să lase necuviinţa, certurile dintre ei şi ambiţiile politice, să se înţeleagă, să se împace cu mai-marii bisericii, căci unde sunt trufiile, ambiţiile şi luptele, acolo este toată stricăciunea. Să îi unească pe toţi întru una sfântă, sobornicească şi apostolească biserică, într-o singură credinţă, într-un botez, precum ne-au predanisit de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi la cele şapte sfinte sinoade ecumenice. Să ne ierte şi să ne mântuiască pe noi toţi după marea şi bogata Sa milă şi să ne învrednicească de bună pocăinţă, de sfârşit bun şi de Împărăţia cerurilor. Amin.

***

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pentru libertate, pentru încetarea mâniei Domnului şi pentru pacea întregii lumi

Preasfântă Stăpână, Împărăteasa cerului şi a pământului, Maica lui Dumnezeu şi Maica duhovnicească a noastră, a păcătoşilor, apărătoare, acoperământ, ajutor, nădejde şi scăpare a celor ce aleargă la tine. Întru tine îndrăznim, întru tine ne lăudăm şi către tine este toată nădejdea noastră. La tine scăpăm şi pe tine te chemăm din tot sufletul şi din toată inima, mijloceşte preabinecuvântată şi prealăudată, către iubitorul de oameni, Fiul tău şi Dumnezeul nostru, şi roagă-L să treacă cu vederea multele şi nenumăratele noastre păcate.
Mărturisim că am păcătuit cu toţii, am călcat legea lui Dumnezeu, am nedreptăţit, nimic nu am făcut precum ni s-a poruncit nouă şi nimic bun în noi nu este. Am păcătuit, călcând dumnezeieştile porunci ale Domnului şi desconsiderând dumnezeieştile aşezăminte. Am păcătuit şi pentru aceasta după dreptate suntem pedepsiţi. Este aprinsă în flăcări întreaga lume, nu doar ca în Sodoma şi Gomora, ci dintr-o latură în alta a pământului şi în aceste înfricoşătoare flăcări, pe care le-au aprins pe de o parte multele noastre păcate, pe de altă parte mânia lui Dumnezeu şi nevoia dreptăţii sale, în aceste flăcări ard oraşe şi sate, bărbaţi şi femei, bătrâni, tineri şi copii. Ard şi bogăţii, şi săracii, şi cei mici, şi cei mari… O, blestematule păcat, câte rele aduci în lume şi noi nefericiţii nu vrem să te lăsăm pentru că ne-am obişnuit cu tine. Iar în această vrednică de plâns stare în care ne găsim, doar o singură nădejde ne-a rămas, o singură mângâiere şi un singur ajutor. Tu, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, tu şi numai tu, ca Maică a Ziditorului tuturor, poţi să ne ajuţi şi să ne izbăveşti din aceste multe primejdii şi ispite care ne-au împresurat.
Are dreptate Fiul tău şi Dumnezeul nostru să ne strice pe toţi, căci cu toţii am păcătuit şi am călcat legea Sa. Dar, Maică a milostivirii, a milei şi iubirii de oameni, dacă există oameni care te hulesc – pe tine, pe Fiul tău şi pe Dumnezeul nostru –, există însă şi oameni, puţini între cei aleşi, care îşi pleacă evlavios genunchii sufletului şi ai trupului şi te roagă şi te slăvesc, te cinstesc şi se închină ţie şi Fiului tău şi Dumnezeului nostru.
Iar noi, păcătoşii care am venit astăzi în această sfântă biserică a ta, plecându-ne genunchii sufletului şi ai trupului, te rugăm din tot sufletul şi din toată inima noastră, pentru marea şi nemăsurata ta dragoste, pentru mijlocirile şi compătimirea, pentru milostivirea şi iubirea de oameni pe care le ai, stăpână preasfântă, către noi şi către întregul neam omenesc, pentru cei puţini aleşi, pentru pruncii cei fără de răutate, milostiveşte-te spre noi şi mijloceşte către Unul Născut Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, să înceteze mânia Sa, urgia Sa, şi să ne elibereze pe noi dintre vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi, să dea pace şi unire poporului nostru, pace întregii lumi, luminare întru toate oamenilor, ca toţi să fie o singură turmă şi un singur păstor. Şi dintr-o gură şi o inimă să slăvească preacinstitul şi de mare cuviinţă nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi să te laude şi să te mărească pe tine, preabinecuvântată şi preaslăvită Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Maria, acoperământul, ajutorul şi mântuirea neamului nostru. Amin.

Fericitul Filotei Zervakos, Sfaturi, minuni, rugăciuni, Editurile Sophia şi Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2005

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.