Sfantul Isidor s-a nascut in Alexandria si a fost conducator in armata imparatului Deciu (249-251).

Ostasul Iuliu este cel care ii vesteste comandantului armatei ca Isidor este crestin. Lui Isidor i s-a cerut sa renunte la credinta crestina si sa jertfeasca idolilor. Refuza, motiv pentru care i se taie limba. In chip miraculos, chiar fara limba, Isidor Il marturisea pe Hristos. Isidor a fost condamnat la moarte in anul 251. A primit cununa muceniciei prin taierea capului.

În anul dintîi al împărăţiei lui Decie, a ieşit poruncă împărătească, în toate părţile stăpînirii Romei, ca să se scrie, să se numere ostaşii şi să se rînduiască cetele. Şi au mers corăbiile unui voievod, Numerian, la ostrovul (insula) Hiului, în care erau adunaţi cei înscrişi la oaste. În acea vreme era în ostrovul acela, Sfîntul Isidor, cu neamul din Alexandria. Cu trupul era tare şi viteaz, iar cu credinţa creştin, avînd viaţă plăcută înaintea lui Dumnezeu. Toate zilele sale şi le petrecuse în post şi în înfrînare, iar în lucrurile cele bune umbla cu întreagă înţelepciune. De deşer-tăciunile şi desfătările lumii acesteia se ferea şi fugea de necurăţiile păgîneşti.

Acesta, pentru vitejia sa, s-a scris în oaste şi s-a rînduit în ceata lui Numerian. După aceea a ieşit altă poruncă de la împărat, ca toţi cei ce cinstesc pe Hristos să se închine zeilor păgîneşti; iar cei ce nu vor să se închine să fie siliţi cu munci. Mai ales dacă cineva s-ar afla între ostaşi, crezînd întru Hristos, acela să fie silit în tot chipul la închinăciune idolească şi la jertfe, rînduite după obiceiul vechi al Romei. Atunci un ostaş oarecare, cu numele Iulie, apropiindu-se de voievodul Numerian, i-a spus că fericitul Isidor este creştin. Deci, voievodul îndată a poruncit să prindă pe sfîntul şi să-l pună înaintea nedreptei sale judecăţi. Prinzîndu-l şi aducîndu-l, l-a întrebat: “Cum te numeşti?” Răspuns-a sfîntul: “Mă numesc Isidor”. Zis-a voievodul: “Oare tu nu voieşti să te supui împăratului Decie şi să aduci jertfe zeilor?” Răspuns-a Sfîntul Isidor: “Şi cine sînt zeii voştri, ca eu, fiind creştin, să le aduc jertfă? Oare nu sînt idoli surzi şi orbi, neavînd nici o simţire?” Zis-a voievodul: “O, ce rea şi necurată hulire! Cu adevărat omul acesta este vrednic de mari munci şi pedepse”.

Grăit-a sfîntul: “Vrednic sînt ca pentru Dumnezeul meu să pătimesc tot felul de munci şi să sufăr moarte, ca Stăpînul meu să mă învrednicească cetei sfinţilor mucenici, care au murit mai înainte de mine pentru numele Lui cel sfînt. Şi ştiu că cei ce cred şi nădăjduiesc în Hristos nu mor niciodată, pentru că aşa a zis Domnul nostru: Cel ce crede în Mine de va şi muri, viu va fi. Numerian a zis: “Vei jertfi idolilor ca să fii viu, sau nu?” Răspuns-a sfîntul: “Chiar de vei ucide trupul meu, dar peste suflet nu vei putea stăpîni; însă, de acum, munceşte-mă precum voieşti, pentru că am pe adevăratul şi viul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Care acum petrece în mine şi va fi tot cu mine şi după moartea mea; iar eu sînt şi voi fi în El, neîncetînd a mărturisi preasfînt numele Lui, pînă ce sufletul este în trupul meu”. Zis-a voievodul: “Măcar odată jertfeşte legii împărăteşti şi după aceea vei face ce pofteşti. Răspuns-a sfîntul: “Păgînule, nu mă vei putea amăgi pe mine cu meşteşugul tău, pentru că cel ce s-a lepădat odată de Domnul său, mai poate să se numească credincios? Adică, dacă cineva este necredincios în puţin, apoi este necredincios şi în mult; iar mie să nu-mi fie în gînd a face ceva necredincios şi neplăcut Domnului meu”. Zis-a voievodul: “Isidore, eu te sfătuiesc de bine, ascultă sfatul meu; iar de nu vei asculta, voi pune cumplite munci pe tine, pînă ce vei mărturisi mărirea zeilor noştri”. Atunci Numerian a poruncit la patru ostaşi, ca să-l dezbrace şi să-l bată cu vine de bou fără milă. Fiind sfîntul bătut, îi ziceau cei ce stăteau împrejurul lui: “Isidore, supune-te voii împărăteşti, mai înainte pînă a nu muri în munci”. Sfîntul a răspuns lor: “Eu mă supun voii şi poruncii Domnului meu, Împăratul Cel ceresc şi veşnic; pe Acela Îl mărturisesc, Îl cinstesc şi nu-L voi lăsa, nici nu mă voi lepăda de El, ca şi eu să nu fiu lepădat de El în ziua Judecăţii!” După acea bătaie, muncitorul îl amăgea pe sfînt cu momeli şi îl înfricoşa cu îngroziri, vrînd să-l plece la a sa păgî-nătate; dar nimic n-a sporit, ci auzea de la dînsul numai dosădiri şi ocări pentru el şi zeul său. Deci, umplîndu-se de mînie, a zis: “Eu voi porunci, ca să taie limba ta cea necurată”. Răspuns-a sfîntul: “Chiar şi limba mea de o vei tăia, tot nu vei lua din gura mea mărturisirea numelui lui Iisus Hristos”. Şi îndată i-au tăiat limba mucenicului după porunca muncitorului; însă, sfîntul, şi după tăierea limbii vorbea bine, slăvind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu. Voievodul, cuprinzîndu-se de spaimă, a căzut la pămînt şi şi-a pierdut limba sa şi a rămas mut; încît după ce l-a ridicat de la pămînt nu putea să vorbească nimic, fără numai prin semne spunea şi, cerînd hîrtie, a scris pe dînsa aceste cuvinte: “Pe Isidor cel ce nu voieşte să se supună poruncii împărăteşti, poruncesc să-i taie capul cu sabia”.

Aceasta citindu-se, sfîntul mucenic a strigat cu bucurie, zicînd: “Mulţumesc Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că nu m-ai depărtat pe mine de la dar şi de la mila Ta. Te laud pe Tine, Stăpîne, viaţa şi suflarea mea, şi cînt Ţie, Doamne, puterea mea şi luminarea minţii mele, Cel ce mi-ai dat mie limbă neîncetată, ca să slăvesc măririle Tale”. După acestea călăul, luînd pe mucenic, l-a dus la tăiere. Şi mergea Sfîntul Isidor bucurîndu-se, mergînd înainte la junghierea sa, ca un mieluşel fără de prihană.

Deci, căutînd spre cer cu luminoasă faţă şi cu ochii veseli, grăia: “Sfinte Stăpîne, mulţumesc Ţie că mă primeşti pe mine acum, cu bunăvoirea Ta, întru locaşurile Tale şi în locurile cele de odihnă”. Sosind la locul la care era să se săvîrşească, a cerut vreme spre rugăciune şi, rugîndu-se, şi-a plecat sub sabie cinstitul lui cap. Astfel s-a tăiat pentru Hristos, Care Şi-a plecat pe Cruce Sfîntul Său cap, pentru noi. După tăierea capului Sfîntul Mucenic Isidor, cinstitul lui trup a fost aruncat spre mîncarea cîinilor şi fiarelor. Dar un oarecare Amonie, prieten al lui şi creştin tăinuit, a luat sfîntul lui trup şi, săpînd în taină un mormînt împreună cu ceilalţi fraţi credincioşi, l-au pus în pămînt, ca pe o vistierie de mare preţ. Apoi singur s-a făcut următor nevoinţei celei pătimitoare. Pentru că, plecînd Amonie cu corabia spre Elespont în Cizic, s-a încununat cu cununa mucenicească.

Apoi moaştele cele cinstite ale Sfîntului Isidor, venind din Efes oarecare dreptcredincioasă femeie, anume Mironia, le-a scos din pămînt şi le-a uns cu miresme de mult preţ şi, înfăşîndu-le cu pînză curată, le-a pus la un loc cinstit, deasupra cărora, după încetarea prigoanei, a zidit o biserică în numele lui, iar bolnavii luau tămăduiri de la cinstitele lui moaşte, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Sfintitului Mucenic Terapont;
– Sfantului Mucenic Alexandru din Conducheli;
– Sfintilor Mucenici Alexandru, Varvar si Acolut;
– Sfantului Leontie, patriarhul Ierusalimului;
– Sfantului Mucenic Marcu Criteanul;
– Sfantului Mucenic Ioan Bulgarul.

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.