Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul. Acest sfant parinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârşindu-se prin înecare în râul Buzău. Despre aceasta a scris Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaştele sale de la Biserica din Goţia.
Căile de pătrundere şi răspândire ale creştinismului primar în Dacia sunt şi cele care au adus credinţa creştină în zona Chiojdu: calea apostilică, calea romană şi influenţa gotică.
influenţa gotică mai târziu în sec. IV – parte dintre soldaţii goţi erau creştini şi aveau chiar un episcop Ulzila, iar garnizoana lor (Gotya) stabilită în zona Buzăului (Pietroasele) a dat martiri creştini (Sf._Sava – înecat în apa Buzăului la 12 aprilie 372 – ale cărui moaşte le cerea şi Sf. vasile cel Mare (330 – 379); mai mult, exista şi un înscris istoric care vorbeşte despre un mormânt al unui soldat got ce purta însemne creştine descoperit pe Valea Chiojdului.
Sfântul Sava de la Buzău este cunoscut şi sub numele de Sava Gotul, deoarece, în actul său martiric se arată că el era socotit „got de neam”, în vremea aceea Dacia fiind stăpânită de goţii migratori. Se ştie că scriitorii antici, referindu-se la populaţia autohtonă daco-romană, aveau obiceiul să menţioneze popoarele care deţineau puterea militară şi politică, şi nu pe băştinaşii supuşi. De aceea Dacia era uneori numită Gothia, după populaţia migratoare dominantă. Sfântul Sava s-a născut pe la anul 334 într-un sat din zona Buzăului, nu departe de râul Mousaios (Buzăul de astăzi). Cei ce l-au cunoscut spun că încă din copilărie s-a arătat râvnitor în credinţa creştină, aceasta probabil datorită şi faptului că părinţii săi erau creştini. Totodată se menţionează faptul că era un om drept în credinţă, blând, smerit, cucernic, gata spre ascultare, liniştit şi negrabnic la cuvânt. Îndrumătorul său duhovnicesc era preotul Sansalas, din satul respectiv. În acelaşi timp, evlaviosul Sava era apropiat sufleteşte şi de preotul Gutticas, care păstorea într-o cetate apropiată. Prin aceşti slujitori şi prin legătura neîntreruptă cu poporul dreptcredincios, prin post şi rugăciune, tânărul Sava şi-a sporit evlavia, blândeţea, smerenia, iubirea de adevăr şi statornicia în credinţa ortodoxă. Prin anii 369-372, regele got Atanaric va dezlănţui o cumplită prigoană asupra creştinilor.
În apropierea Sfintelor Paşti ale anului 372, Sfântul Sava ştiind că preotul său, Sansalas era plecat din sat, s-a hotărât să meargă în parohia în care slujea Gutticas, pentru a prăznui Învierea acolo. Pe când mergea pe cale însă, după cum spune actul său martiric, i s-a arătat un bărbat foarte mare şi luminos la înfăţişare care i-a spus să meargă la preotul Sansalas, care se reîntorsese în sat, fără ca tânărul Sava să ştie. Nevrând să se supună, din senin s-a iscat un nor mare de zăpadă care l-a determinat pe acesta să se întoarcă în sat. În a treia noapte a Sfintelor Paşti, în sat a năvălit Atharid, fiul dregătorului got Rotheseu, care i-au legat atât pe preotul Sansalas, cât şi pe tânărul Sava (pe acesta din urmă aşa gol cum fusese găsit în patul în care dormea) şi i-a purtat prin văi împădurite care fuseseră arse de curând, prin cioturi ascuţite, biciuindu-i.
Făcându-se ziuă, prigonitorii au văzut însă că pe trupul Sfântului Sava nu se afla nici un semn de vătămare, de aceea s-au înfuriat şi mai tare l-au răstignit pe două osii şi l-au trântit la pământ, lăsându-l să se chinuiască apropae toată ziua şi noaptea ce au urmat. Spre dimineaţă. o femeie ce trecea pe acolo l-a dezlegat, dar el a continuat să rămână în locul acela, netemându-se de ceea ce avea să urmeze. Când Atharid a aflat de aceasta, a poruncit ca Sfântul să fie legat cu mâinile de o grindă, după care a adus la el mâncăruri jertfite idolilor, din care l-au obligat să mănânce. Însă Sfântul a spus că acele mâncăruri sunt spurcate, ca şi cel ce le-a trimis, mărturisindu-l pe Hristos ca fiind singurul Stăpân şi Domn. Auzind aceste, unul din slujitori a aruncat în pieptul Sfântului un drug de fier ascuţit, dar Sfântul a rămas nevătămat, prin credinţa şi darul lui Dumnezeu. Auzind toate acestea, Atharid a poruncit ca preotul Sansalas să rămână legat, iar Sfântul Sava să fie aruncat în râul Mousaios. Când au ajuns însă pe malul râului, slujitorii înfricoşaţi de minunile care le văzuseră, voiau să-l lase pa Sfânt să fugă, dar acesta s-a împotrivit, rugându-i să împlinească porunca până la capăt. Atunci, slujitorii i-au pus peste gât un lemn, şi aşa l-au aruncat în apă. Astfel s-a săvârşit din această viaţă, prin lemn şi prin apă, Sfântul Sava, la vârsta de 38 de ani.
După ce l-au înecat, ucigaşii i-au scos afară din apă trupul, pe care însă l-au lăsat neîngropat, şi au plecat. Trupul său a fost găsit nevătămat de fraţii creştini şi îngropat cu cinstea cuvenită, într-un loc tainic, ştiut numai de ei. La cererea Sfântului Vasile cel Mare, guvernatorul provinciei Sciţia, Iulius Soarnus, a trimis bărbaţi vrednici de încredere pentru a ridica moaştele Sfântului Sava şi a le duce în Capadocia. Într-o epistolă din anul 374, Sfântul Vasile cel Mare confirmă primirea nepreţiosului dar, mulţumind totodată pentru ajutorul acordat. Aceste sfinte moaşte au fost însoţite şi de o scrisoare a episcopului Tomisului de la acea dată, Bretanion, în care se descrie martiriul Sfântului Sava.
Sa ne rugam si noi Sfantului Mucenic Sava de la Buzau sa ceara prea milostivului nostru Dumnezeu pace si multa indurare pentru poporul roman dreptcredincios din tara in care el insusi a primit cununile muceniciei, in urma cu multe veacuri.