Mănăstirea Valaam, cu hramul „Schimbarea la Față a Mântuitorului“, este una dintre cele mai mari mănăstiri și centre monahale din Rusia. Locul mănăstirii a fost sfințit prin rugăciunile și propovăduirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat care a ajuns potrivit tradiției până aici cu propovăduirea, profețind despre bogăția duhovnicească care se va arăta în aceste locuri. Întemeiată în secolul al X-lea, Mănăstirea Valaam este o stavropighie ce se află sub directa îndrumare a Patriarhiei de Moscova, și nu de episcopul local. De mai multe ori Mănăstirea Valaam a fost distrusă și devastată, de mai multe ori călugării acesteia au fost trecuți prin sabie, sfințind pământul cu sângele lor de martiri, de mai multe ori sfintele biserici și paraclise au fost cuprinse de incendii, însă, de fiecare data, mănăstirea a renăscut și a crescut mai puternică în viața de obște și în rugăciune.Insula și Mănăstirea Valaam se află în partea nordică a Lacului Ladoga, în ținutul rusesc Kareliya, pe cea mai mare insulă a unui arhipelag alcătuit din circa 50 de insulițe. Catedrala mănăstirii, înălțată la 50 de metri altitudine, este situată în partea estică a Insulei Valaam, turlele albastre ale acesteia putând fi văzute aproape din toate părțile arhipelagului. Cunoscută și sub denumirea de „Muntele Athos de Nord“ sau „Marea și Cinstita Lavră“, acest izvor al monahismului rus a fost întemeiat de către Sfântul Serghie și Sfântul Gherman, sfinții făcători de minuni ai mănăstirii.
Numele de „Valaam“ se traduce, în limba finlandeză, prin cuvintele „ținutul înalt“. Una dintre legendele locului spune că, la începuturile monahismului pe aceste locuri, insula era un loc unde se săvârșeau multe sacrificii păgâne. Potrivit tradiției locului, mănăstirea a fost întemeiată în anul 992 de către monahii greci Serghie și Gherman, care au venit aici atrași de solitudinea locului și împinși de dorința lor de a duce o viață ascetică. Aceștia au fost canonizați de către Biserica Ortodoxă Rusă.

Mănăstirea propriu-zisă a Valamului, are în jur de 13 schituri care se află răspândite pe mai multe insulițe mici ale lacului Ladoga, dintre care astăzi sunt deschise doar opt. Dintre acestea am putea aminti schitul „Sfântului Ierarh Nicolae“, schitul „Sfântului Prooroc Ilie“, cel în cinstea „Tuturor Sfinților“, a „Cuviosului Avramie al Rostovului“, al „Cuviosului Alexandru Svirskii“, schitul „Sf. Ioan Botezătorul“, schitul „Învierii Domnului“, schitul „Ghetsimani“, schitul în cinstea „Icoanei Maicii Domnului din Koniev“ și cel în cinstea „Icoanei Maicii Domnului din Smolensk“. La mănăstirea Valaam s-a retras din anul 1865 Sfântul Antipa de la Calapodești (Sfântul Antipa Românul – pomenit la 10/23 ianuarie). Aici se găsesc și sfintele sale moaște.
Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni păstrează cu sfinţenie mâna Sfântului Antipa de la Calapodești.

 

 

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.