Cine poate să te ajute în ceasul acela? Nici copilul, nici soțul, nici sinele tău, nici banii, nici pozițiile tale. Să fi fost președintele Americii! Vei muri și tu cum moare cel din urmă om. Nimeni nu te poate izbăvi! Cheltuiește oricâte milioane ai vrea! Nu ajută cu nimic!

Vei trece prin acele clipe și prin acea poartă și te vei afla gol și neputincios în fața lui Dumnezeu. În acea clipă, numai Dumnezeu poate fi alături de om. Nimic altceva! Prin urmare, Dumnezeu este nădejdea noastră care nu ne rușinează. Este nădejdea care niciodată nu ne va rușina, nici nu ne va lăsa!

Așadar, atunci când omul va trăi [cu] această credință, știți cât de lină devine viața lui? Foarte lină! Omul nu se mai înfricoșează, nu se teme. De ce să se teamă?

Îi spuneau Sfântului Ioan Gură de Aur: „Știi că împărăteasa e cu totul împotriva ta, pentru că ai înfruntat-o. Îți va pricinui mult rău.” „Ce-o să-mi facă? Ce poate să-mi facă? Nu mă tem de nimic. De un singur lucru mă tem: de păcat!”

Îmi e frică de păcat pentru că păcatul poate să mă despartă de Dumnezeu, așa cum a spus Hristos: „Nu vă temeți de cei care vă pot ucide trupul. Să vă temeți de cei care vă pot ucide sufletul.” Adică, să vă temeți de păcat, ce vă poate aduce pieirea veșnică. Celelalte lucruri nu au importanță. Oricum ar fi, cele prezente sunt trecătoare, deșarte, stricăcioase. Orice ai face, nu le poți păstra.

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.