„Oricine îşi dă cât de cât seama ce face Dumnezeu pentru el şi ce-I datorează el lui Dumnezeu, trebuie cu adevărat să se simtă adânc ruşinat că omul cel tare de cerbice s-a făcut pricină unei asemenea porunci. Cu mult mai firesc e pentru om să-L iubească pe Dumnezeu decât e pentru copil să-şi iubească mama, şi de aceea dragostea omului pentru Dumnezeu ar trebui să fie, fără nicio poruncă, mai vădită decât cea pe care o are copilul pentru mamă. De ce-şi iubeşte copilul mama? Pentru că simte dragostea ei. Dar de ce nu simte omul dragostea lui Dumnezeu pentru el? Fiindcă inima i s-a împietrit şi duhul i s-a întunecat de păcat. Hristos a venit în lume şi pentru a pregăti inimile oamenilor pentru dragostea cea înaltă a lui Dumnezeu, pentru a le deschide ochii duhovniceşti cei orbiţi.” (Sf. Nicolae Velimirovici)
În Duminica a XV-a după Cincizecime, numeroși credincioși s-au rugat alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. Pericopa evanghelică din această zi (Matei 22, 35-46) ne prezintă marea datorie sau necesitate de a împlini în viaţa noastră poruncile iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. În aceste două porunci se concentrează tot ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la noi. Domnul fixează ierarhia valorilor Împărăției. A-L iubi pe Domnul Dumnezeul Tău cu toată inima și cu tot sufletul – e marea și cea dintâi poruncă. A doua – deși nu despre ea a fost întrebat – este să iubești pe aproapele ca pe tine însuți. Toate celelalte porunci sunt căi diferite care ne conduc către aceste două mari porunci ale iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.
Totuşi, modul în care Mântuitorul Iisus Hristos formulează porunca iubirii faţă de Dumnezeu se deosebeşte de modul în care El formulează porunca iubirii faţă de aproapele. Când vorbeşte despre datoria noastră de a iubi pe Dumnezeu, El zice: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău” (Mt. 22, 37), iar când vorbeşte despre datoria de-a iubi pe aproapele, El zice: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Mt. 22, 39).
Ce se întâmplă cu omul care împlinește această primă și cea mai însemnată poruncă, care este iubirea de Dumnezeu? Ce este această iubire de Dumnezeu? Ne răspunde Sf. Iustin Popovici: „Aceasta înseamnă: să aduci inima ta către Dumnezeu, la Dumnezeu, întregul tău suflet să-l încredințezi lui Dumnezeu, întreaga ta cugetare, întreaga putere; să înapoiezi chipul cel dumnezeiesc lui Dumnezeu; să înapoiezi chipul Chipului celui dintâi; ceea ce este întru tine dumnezeiesc să înapoiezi lui Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu este întoarcerea întru sine a omului și dăruirea sa lui Dumnezeu.”
A doua poruncă este asemenea celei dintâi. Numai atunci când sufletul este îndreptat către Hristos, numai atunci vom iubi cu dragostea cea veșnică. Dacă omul nu-L iubește pe Domnul Hristos, el nu poate iubi pe nimeni cu adevărat.
„Porunca lui Dumnezeu nu este atât porunca ce trebuie să facem, cât o descoperire cine este Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu ne dă ca poruncă chipul Lui, ca într-acel chip să ne asemănăm. Noi din fire purtăm chip dumnezeiesc, că zice că „a făcut pe om chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, dar asemănarea a rămas în libertatea noastră, printr-un continuu dialog cu Făcătorul nostru, să o însușim. Chipul îl avem, dar asemănarea rămâne în libertatea noastră, să ne-o însușim. Libertatea noastră ca alegere, nu ca putere, că numai Dumnezeu ne poate da puterea să devenim ca Dumnezeu, dar alegerea trebuie să fie a noastră, și pentru alegerea noastră trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce este cu neputință omului, adică… să devenim ca Dumnezeu”, ne spune Părintele Rafail Noica.
Nu putem iubi și nu reușim să împlinim poruncile din cauza neputințelor noastre. De aceea, să-I cerem ajutorul lui Dumnezeu. Să ne rugăm, asemenea Sfântului Sofronie Saharov: „Tu mi-ai dat porunca Ta – să iubesc! Și eu o primesc cu toată ființa mea, dar iată, eu nu aflu întru mine însumi puterea de a dobândi această dragoste (…) Tu ești Dragoste, vino Tu Însuți și Te sălășluiește întru mine și săvârșește tot ceea ce mi-ai poruncit, deoarece porunca Ta este mai presus de puterile mele.”
Să-I cerem ajutorul lui Dumnezeu, spunându-I: «Doamne, nu pot iubi, nu pot ierta, nu am credință. Dăruiește-mi-le Tu, Doamne! Fă ceva și schimbă inima mea, ca să pot iubi cu adevărat…»
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
