„Nimeni nu este în viaţa aceasta ca Fecioara Maria. Cercetează omule cu cugetul toată zidirea şi vezi dacă este ceva asemenea sau mai mult decât sfinţenia Fecioarei de Dumnezeu Născătoare. Străbate pământul, priveşte marea împrejur, cutreieră văzduhul, pătrunde cu mintea cerurile. Aminteşte-ţi toate puterile nevăzute şi vezi dacă există o altă minune la fel cu aceasta în toată firea.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Biserica a rânduit ca în primele zile ale anului bisericesc să o cinstească în mod deosebit pe Maica Domnului, cea care a fost cea mai curată dintre ființele pământești, cea care, așa cum ne spune Sfântul Nicolae Cabasila, «a avut sufletul mai curat decât lumina și trupul mai limpede decât cerul». Cea care L-a adus pe Dumnezeu Fiul, prin întrupare, ca Om, printre noi, oamenii, făcându-ne cel mai frumos dar. Praznicul Nașterii Maicii Domnului, sărbătorit în fiecare an la 8/21 septembrie, este primul din an, deoarece prin nașterea Fecioarei Maria a început numărătoarea inversă a lucrării de mântuire a omului.
În troparul Sărbătorii se spune că Nașterea Maicii Domnului a adus bucurie întregii lumi: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.” Motivul acestei bucurii este că din Preasfânta Fecioară S-a născut Mântuitorul Hristos, Soarele dreptății, Care luminează toată lumea.
Nu numai mireasma sfințeniei, de care lumea nu era vrednică, ne aduce nouă în chip minunat Maica lui Dumnezeu, dar mai ales darul nașterii mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu, Ziditorul nostru, prin Care „toate s-au făcut și fără de Care nimic nu s-a făcut din cele ce s-au făcut” (In 1, 3). Venind în lume, Mântuitorul S-a numit pe Sine Fiul Omului și a mărturisit în acest chip vrednicia Maicii Sale.
„Fecioara Maria I-a dat Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu frământătura, firea omenească, pe care Hristos a îndumnezeit-o. El s-a deșeratat pe sine și a luat chip de rob, primind firea noastră mai presus de fire, iar noi am primit desăvârșirea. Noi am fost zidiți spre a ajunge la îndumnezeire, dar ne-am pierdut ținta din pricina păcatului. Atunci El s-a deșertat pe Sine și astfel am primit desăvârșirea la care eram meniți să ajungem. Astfel, Nașterea Maicii Domnului marchează un nou parcurs al omului, pentru că firea noastră, care devenise pământească, primește acum începutul îndumnezeirii. (…) În Sfânta Scriptură și în general în istoria omenirii întâlnim multe minuni, dar evenimentul Nașterii Maicii Domnului, care precedă Nașterea lui Hristos și taina întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, este minunea cea mai nouă, este minunea minunilor,” menționează IPS Hierotheos Vlachos.
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului ne cheamă să revenim la frumusețea cea dintâi cu care Dumnezeu l-a zidit pe om și spre care l-a chemat dintru început: „Eu am zis: Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt. Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi.” (Ps. 81, 6-7) Omul n-a știut să prețuiască frumusețea dumnezeiască și n-a socotit a fi înțelept ca să se asemene Ziditorului său, urmând o cale distrugătoare. Totuși, Dumnezeu din marea Sa dragoste față de om, „la plinirea vremii a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege. Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.” (Gal. 4, 4-5). Din această perspectivă, ar trebui să înțelegem marele dar oferit de Maica Domnului neamului omenesc și fiecărui om în parte. Prin ea, după cum ne spune Sfântul Grigorie Palama: „o lume nouă și Rai de taină ne-a răsărit, în care și din care noul Adam l-a plăsmuit din nou pe cel vechi și lumea toată a înnnoit-o.”
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!