„La Sfântul Munte se spune că dacă nu mori înainte să mori, atunci nu vei muri atunci când vei muri, înțelegând prin aceasta moartea patimilor înainte ca trupul nostru să ajungă în mormânt. Hristos a murit într-adevăr, dar a murit ca să îl întâlnească pe om acolo unde se găsește, în stricăciune și moarte, în chinuri și deznădejde și în absurd, ca să îl învieze. Prin moartea Lui, Hristos a înviat moartea, «cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le».” (Monahul Moise Aghioritul)
Duminica a XXI-a după Cincizecime a reunit în rugăciune obștea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți să participe la Sfânta Liturghie. Evanghelia acestei duminici ne vorbește despre minunea învierii fiului văduvei din Nain, prin care se descoperă puterea dumnezeiască a Mântuitorului și milostivirea Sa față de omul aflat în suferință. „Mântuitorului I s-a făcut milă de acea mamă, văduvă, care își pierduse singurul fiu — milă și durere, pentru că nu pentru aceasta a fost zidită lumea, nu pentru aceasta se naște omul, nu pentru aceasta dă naștere mama, ca fiul ei să moară înainte de vreme. În această milă a lui Hristos, în această compătimire dumnezeiască, în puterea Lui de a suferi împreună cu noi suferința noastră, se descoperă una dintre fețele iubirii lui Dumnezeu față de lume”, ne spune Mitropolitul Antonie de Suroj.
Viața este minunea extraordinară de care ne bucurăm cu toții, chiar dacă nu întotdeauna îi conștientizăm pe deplin valoarea și profunzimea. Moartea este dușmanul vieții, iar întâlnirea cu ea aduce multă durere și, uneori, răzvrătire, mai ales atunci când îi pierdem pe cei apropiați. Nu ne putem împăca pe deplin cu realitatea morții și nu o putem privi ca pe ceva firesc, ca și cum ar face parte din rostul pentru care am fost creați. Cuvintele Mântuitorului „Nu plânge!” ne descoperă nu doar mila Sa față de omul îndurerat, ci și nădejdea că moartea și lacrimile nu vor avea ultimul cuvânt.
Despre puterea acestui cuvânt al Mântuitorului ne vorbește Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor: „Dumnezeu nu i-a ținut acestei femei o lecție despre ceea ce înseamnă moartea. I-a spus: «Nu plânge!». Dacă ne lăsăm duși de duhul acestui cuvânt, deja lucrurile se deschid și se dezleagă în viața noastră. Dumnezeu ne gingășește ori de câte ori suntem în moarte fizică sau sufletească. El este Cel care se atinge de «sicriul» trupului și al sufletului nostru și ne spune: «Ridică-te! Înviază!». Se atinge de trupul morții noastre și ne redă lumina.”
Îndemnul «Nu plânge!» nu se oprește însă la mângâierea durerii prezente, ci ne îndreaptă privirea spre făgăduința lui Dumnezeu, când toate lacrimile vor fi șterse, iar moartea nu va mai fi. În Apocalipsă, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne descoperă această făgăduință a lui Dumnezeu: „Și am văzut cer nou și pământ nou. Căci cerul cel dintâi și pământul cel dintâi au trecut; și marea nu mai este. Și am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Și am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii și El va sălășlui cu ei și ei vor fi poporul Lui și însuși Dumnezeu va fi cu ei. Și va șterge orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va mai fi” (Apocalipsa 21, 1-4).
Aceasta este credința și nădejdea noastră: că nu suntem făcuți pentru moarte și pentru lacrimi, ci pentru bucurie, pentru viață veșnică și pentru fericirea Noului Ierusalim. Iar imaginea unui „Dumnezeu Care șterge lacrimile” este una dintre cele mai frumoase imagini ale Dumnezeului nostru. Un Dumnezeu Care nu rămâne nepăsător la durerea copiilor Săi, ci Se apropie mereu de ei cu iubire, pentru a-i sprijini și a-i călăuzi spre Împărăția Sa.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
