„Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu și chiar și numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul și tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat și neînțeles. Ea viază în ceruri și vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, și acoperă cu milostivirea ei tot pământul și toate noroadele. Și pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria și nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh și, ca om, e aproape de noi după fire și tot sufletul creștinesc e atras spre ea cu iubire” (Sfântul Siluan Athonitul)
Praznicul Nașterii Maicii Domnului a reunit în rugăciune obștea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți să participe la Sfânta Liturghie. Prin Sărbătoarea de astăzi, Biserica ne îndeamnă să privim, atât cât ne este cu putință, spre taina celei prin care Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, luând fire omenească pentru mântuirea noastră. Troparul Sărbătorii rezumă foarte bine esența acesteia: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea”. Bucurie! Nu triumf omenesc, nu strălucire de palat, nu biruință asupra altora, ci bucuria unei nașteri petrecute în smerenie și care, peste veacuri, avea să atingă lumea întreagă. Când Maria se naște, nimeni dintre cei puternici ai vremii nu știe ce s-a petrecut. Nu se scriu cronici, nu se trimit soli, nu se schimbă hotarele imperiilor. Și totuși, într-o casă modestă, se pregătea ceea ce avea să schimbe cursul istoriei și să deschidă calea mântuirii lumii.
Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, arată într-o omilie a sa: „După ce Dumnezeu a dăruit omului bucuria Raiului şi stăpânirea asupra oricărui lucru din Grădina aceea, a găsit de cuviinţă ca acela care fusese investit cu o atât de mare autoritate, să fie disciplinat şi învăţat printr-o oarecare poruncă. Dar, chiar şi după săvârşirea păcatului, Ziditorul nu a trecut cu vederea făpturile Sale, deşi căzuseră într-o aşa de mare greşeală. A fost nevoie, de aceea, ca una dintre Persoanele Sfintei Treimi să se facă om ca să arate că refacerea, ca şi facerea, a fost propria Lui lucrare. Astfel, întruparea presupune o mamă şi o sarcină. (…) Cine a fost aşadar vrednic de aceasta? Cu siguranţă a fost ea, cea născută în acea zi, în chip neobişnuit, din Ioachim şi Ana, din rădăcina stearpă. A fost nevoie, chiar mare nevoie, ca aceea care din leagăn şi-a păstrat trupul curat, sufletul curat şi gândurile curate, să fie arătată ca Maică a Ziditorului.”
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este chipul cel mai înalt al sfințeniei omenești. Părinții Bisericii nu ezită să o așeze mai presus de cetele îngerești, mărturisind în cântarea Bisericii: „Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.
Sfântul Ioan Damaschin ne spune: „S-a adus lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune, ca şi cu o haină de aur şi înfrumuseţată cu darul Duhului Sfânt, a cărei slavă este înăuntru. … Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfântă a lui Dumnezeu (…), nu cu pietre neînsufleţite împodobită, ci, în loc de aur, strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avându-l pe Hristos mărgăritarul cel de mult preţ. O podoabă ca aceasta este înfrumuseţarea acestui palat, mult mai frumoasă decât ceea ce a fost în biserica lui Solomon, în care se vedeau închipuite asemănări de heruvimi, de pomi şi de flori. Dar şi în această însufleţită biserică, în Preacurata Fecioară, se văd arătate chipuri de heruvimi, căci virtutea sa cea asemenea heruvimilor nu numai s-a asemănat heruvimilor, dar i-a şi întrecut.”
Nașterea Fecioarei Maria nu este doar venirea pe lume a unui copil binecuvântat, ci un început plin de har, o lumină aprinsă în tăcere, prin care Dumnezeu pregătește, în mod nevăzut, împlinirea făgăduințelor Sale. Căci, înainte ca lumea să vadă Soarele dreptății, El, iată, ne dăruiește zorii răsăritului Acestuia.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
