Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, prăznuită anul acesta în Duminica a XV-a după Rusalii, a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Nașterea Maicii Domnului este cea dintâi Sărbătoare a anului bisericesc, fapt ce pune în lumină rolul ei esențial în istoria mântuirii neamului omenesc. Pregătită de Dumnezeu să devină mijlocitoarea mântuirii noastre, Preacurata Fecioară a primit încă din copilărie, prin creșterea și educația ei duhovnicească în Templul din Ierusalim, darurile cele mai alese. Petrecerea în Sfânta Sfintelor, inițierea în taina rugăciunii lăuntrice, păzirea fecioriei, împlinirea poruncilor dumnezeiești și supunerea deplină față de voia lui Dumnezeu au făcut-o Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernică ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica mântuirii noastre, „mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii.”

Dumnezeu Și-a ales o fecioară curată ca să Se întrupeze din ea, curățind firea omenească și ridicând-o din starea căzută. Sfântul Ioan Damaschin spune: „S-a adus lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune, ca şi cu o haină de aur şi înfrumuseţată cu darul Duhului Sfânt, a cărei slavă este înăuntru. Că precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară, aşa slava Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pântecelui ei… Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfântă a lui Dumnezeu, pe care acel începător de lume, Solomon, a zidit-o, şi în dânsa a pietruit, nu cu aur împodobită, nici cu pietre neînsufleţite, ci, în loc de aur, strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avându-l pe Hristos mărgăritarul cel de mult preţ.”

Maica Domnului se face, încă de la naşterea ei, izvor de bucurie, nădejde şi mângâiere pentru noi, oamenii. Fecioara Preacurată, care prin harul lui Dumnezeu, smerenia și osteneala ei a biruit păcatul, ne mijlocește și nouă harul mântuirii și puterea de a duce lupta duhovnicească pe calea crucii lui Hristos.

„Maica Domnului întotdeauna ne duce la Fiul său. Aşa cum L-a purtat pe Fiul său, ne poartă pe fiecare în parte. Iar ea mijloceşte mereu întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, pacea şi bucuria sufletelor noastre. Aceasta face Maica Domnului, deoarece viaţa ei a devenit viaţa Mântuitorului Iisus Hristos. Aşa se întâmplă când îţi este cineva foarte drag. Nu mai contează viaţa ta, ci contează doar viaţa lui. Iar viaţa în Iisus Hristos este viaţa cea adevărată şi împreună cu El, sub acoperământul Maicii Domnului, trăim veşnicia încă din această lume. Bine ne este nouă atunci când suntem lângă Domnul şi împreună cu Domnul, însă întotdeauna suntem sub ocrotirea şi grija Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, menționează PS Macarie, al Europei de Nord.

Duminica de astăzi este numită și Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, pregătindu-ne pentru această mare Sărbătoare. Mai toate icoanele noastre o reprezintă pe Maica Domnului îndurerată: și atunci când ține Sfântul Prunc în brațe, dar și când stă lângă cruce, ea suferă pentru Fiul ei, dar și pentru întreaga omenire. Cu cât dragostea ei este mai mare, cu atât suferința este mai adâncă. Dragostea nu înseamnă confort și bunăstare, ci jertfă și dăruire — la fel cum Hristos a arătat atunci când S-a urcat pe cruce.

Numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.