„De la părinteasca slavă a Ta depărtându-mă neînţelepţeşte, în răutăţi am risipit bogăţia ce mi-ai dat. Pentru aceasta, glasul desfrânatului aduc Ţie: Greşit-am înaintea Ta, Părinte îndurate. Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, şi mă fă ca pe unul din argaţii Tăi.” (Condacul Dumnicii Fiului Risipitor).
Fiul risipitor, despre care ne-am amintit în această duminică, „și-a venit în sine” și a fost reașezat în demnitatea sa de fiu, primind din nou haina cinstei şi a slavei. „Greşit-am înaintea Ta, Părinte” sunt cuvintele spuse de el, reprezentând totodată și cheia reașezării noastre pe calea pocăinței, fiind cuvintele care ne întorc în brațele părintești. Fiecare ar trebui să spunem: „Greşit-am înaintea Ta, Părinte”, recunoscându-ne păcatul și întorcându-ne cu toată inima la Dumnezeu. Însă adesea ne împiedică să o facem starea de autosuficiență și împietrirea inimii. Suntem asemenea fratelui fiului risipitor, fiind parcă împlinitori ai legii, dar morți sufletește. În aparență suntem credincioși Tatălui, dar nesimțiți față de durerea Lui. Devenim împlinitori ai legii și frați drepți cu fariseul din duminica trecută, neștiind să împărtășim drama Tatălui, cu atât mai mult să ne bucurăm de revenirea fratelui nostru.
Viața veșnică va reprezenta acea legătură pe care o stabilim cu Dumnezeu din această viață. Iar criteriul judecății noastre va fi dragostea. Dragostea față de Dumnezeu și față de frații noștri. Asemenea lui Petru, fiecare dintre noi va trebui să răspundă la întrebarea pusă de Dumnezeu: „Mă iubeşti?”. Și oare vom putea răspunde: „Da, Doamne…”, dacă nu ne dorim să fim uniţi cu Hristos în dragoste frățească, dacă nu ne bucurăm de întoarcerea semenilor noștri în Casa Tatălui.
„Având gânduri bune pentru ceilalți, veți putea vedea în orice persoană pe care o veți întâlni o ființă scumpă. În schimb, având gânduri urâte, fața voastră, energiile voastre psihice vă vor irosi relațiile și vă vor afecta. Când harul este cu tine, nu mai vezi defectele altora; nu mai vezi decât suferințele și dragostea pentru frați”, – spunea părintele Sofronie (Saharov). Dumnezeu Se smereşte înaintea tuturor fiilor Săi, dorind să-i adune în Împărăția Sa, toate ale Sale, oferindu-le tuturor. Refuzând să ne acceptăm și să ne primim semenii cu smerenie și dragoste, refuzăm, de fapt, mai mult, respingem darul mântuirii.
În Duminica Fiului risipitor, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, Sfânta Liturghie a fost oficiată de soborul preoțesc al așezământului monahal în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși.
În cuvântul de învățătură, adresat celor prezenți, Prot. mitr. Victor Ceresău a vorbit despre faptul că în parabola fiului risipitor ne putem regăsi cu toții, pierzând darurile pe care le-am avut, ne reamintim despre starea de la care am căzut și căutăm să refacem starea lucrurilor. „Parabola dată ne vorbește despre doi fii, care reprezintă două categorii de oamenii. Primii, sunt cei care asemenea fiului mai mare, duc o viață corectă, îndeplinesc poruncile lui Dumnezeu și rămân alături de El. Și ceilalți care, asemenea fiului risipitor, cad și se abat de la calea cea ce dreaptă. Dumnezeu ne-a dat libertate, libertate să rămânem alături de El sau să urmăm voia proprie. Cât de mult nu am greși și ne-am abate, îndepărtându-ne de la Tatăl Ceresc, important e să ne întoarcem cu nădejde către El, Cel Care-și dorește mântuirea tuturor fiilor Săi, ” – a menționat părintele Victor în predica sa.
Seduși de împărăția îndepărtată, să nu mai risipim darurile primite, căci ne vor rămâne drept hrană doar roșcovele nesimțirii și nemulțumirii. Să nu-L mai omorâm de Tatăl Ceresc cu pretențiile și drepturile de moștenire. Să învățăm să ne iubim semenii, conștientizând că devenind frați întru Hristos, vom moșteni cu toții împărăția Părintelui nostru.
A consemnat Natalia Lozan