„Credinciosul trebuie să se vadă nu numai după dar, ci şi după viaţa înnoită. Credinciosul trebuie să fie luminător şi sare a lumii. Iar dacă nu luminezi nici ţie, dacă nu sărezi propria putreziciune, după ce să te mai cunoaştem că eşti credincios? După faptul că te-ai scăldat în apele sfinţite? Dar asta ţi se va face temei de pedepsire, căci mărimea cinstirii se face întru adaos de certare pentru cei ce nu vor să trăiască în chip vrednic de aceasta.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

În Duminica I-a din Postul Mare, numită a Ortodoxiei, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor, adunați la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal.

Textul Evangheliei din această Duminică ne prezintă modelul adevăratului creştin, cel al Apostolului Natanail, pe care Sf. Ioan de Kronstadt îl caracterizează fiind „un om care gândeşte, cugetă, crede, nădăjduieşte, vorbeşte şi făptuieşte drept, fără ocolişuri şi cu tărie”.

Din păcate, după cum ne spune și ieromonahul Serafim Rose „prea mulţi oameni fac greşeala de a limita Ortodoxia la slujbele Bisericii, la canonul de rugăciuni şi la lectura ocazională a cărţilor duhovniceşti. Adevărata Ortodoxie presupune însă un angajament care implică toate aspectele vieţii noastre. Fie eşti ortodox permanent şi în fiecare zi, în orice situaţie a vieţii – fie nu eşti cu adevărat ortodox. De aceea trebuie să ne formăm o concepţie de viaţă ortodoxă şi să o asumăm existenţial.”

Scopul Ortodoxiei este îndumnezeirea omului, şi nu o simplă respectare a unor cerințe și reguli morale.

„Dreptul din credinţă va fi viu”, iar noi vom fi număraţi impreună cu drepţii numai dacă „credinţa noastră, care de acum „este lucrătoare prin iubire desăvârşită”, adânceşte zi de zi cunoaşterea şi dragostea noastră faţă de Dumnezeu. Atunci inima Domnului se uneşte cu inima omului pentru veşnicie şi omul cântă o cântare pururi nouă Stăpânului şi Izbăvitorului său. Astfel „săvârşim Sfinţenie în frica lui Dumnezeu” şi împlinim scopul pentru care El ne-a adus din întunericul nefiinţei la viaţă şi la cunoaşterea Lui”, ne spune arhim. Zaharia Zaharou.

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Slujitorii așezământului monahal au săvârșit Te-Deum-ul solemn din Duminica Triumfului Ortodoxiei.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.