„Cine renunță la cruce nu poate fi vrednic de Domnul și să devină ucenicul Lui. Adâncurile Ființei Divine sunt dezvăluite creștinului atunci când el se răstignește pentru Mântuitorul nostru. Crucea este temelia teologiei autentice.” (Sf. Sofronie Saharov)
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci a reunit în rugăciune obștea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie.. Această Duminică vine cu un mesaj deosebit de important despre modul în care trebuie să ne asumăm viața în Hristos. Un mesaj care ne cheamă să ne facem părtași Tainei Crucii și lucrării mântuitoare, alegând, în deplină libertate, să-L urmăm pe Hristos și să facem lucrător Cuvântul.
Părintele Ioannis Romanides ne spune: „Taina Crucii răstoarnă criteriile omului firesc. Din acest motiv, oricine încearcă să tâlcuiască Evanghelia lui Hristos și Apostolul în duhul și criteriile unei anumite epoci, deci conform cu valorile și postulatele lumii, se pune pe sine în afara realității care este în Hristos. Mântuirea ființelor umane nu constă doar în răstignirea Domnului pentru ele și în dobândirea roadelor Jertfei de pe Cruce pentru satisfacerea dorințelor de fericire. Dimpotrivă, fiecare credincios ar trebui să se răstignească pe sine nu din obligație, ci din propria voință, întocmai precum Hristos, fiindcă doar prin această dorită răstignire de sine se ajunge la participarea la Taina Crucii, prin care omul este transformat dintr-o ființă egocentristă în prieten al lui Dumnezeu și dumnezeu prin har.”
„Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” este o chemare greu de perceput pentru mentalitatea omenească, în special pentru omul de astăzi. În societatea noastră se consideră logic și firesc ca cineva să se asigure pe sine, să se promoveze pe sine, să se îngrijească de sine, să facă totul pentru sine. Chemarea Mântuitorului Hristos ne cere contrariul: să ne lepădăm de noi înșine, ne spune că aceasta este calea împlinirii. Lucrul acesta este ilustrat de faptul că simbolul, prin excelență, al creștinismului este Crucea, iar Crucea este semnul sacrificiului suprem, sacrificiului din dragoste.
Lepădarea de sine a fost mereu piatră de poticnire pentru mulți. Viața creștină nu este posibilă pentru cei care nu se leapădă de sine. Nu se poate urma lui Hristos cu jumătăți de măsură, cu inima împărțită sau iubindu-ne pe noi și lumea vremelnică. Cine vrea să trăiască prin sine și prin ceea ce îi oferă lumea nu poate decât să supraviețuiască o vreme, deznodământul este însă cert: „Căci cine va voi să-și scape viața, o va pierde” (Mc. 8, 35).
În acest context, Părintele Constantin Coman ne îndeamnă: „Suntem datori, măcar să încercăm și calea crucii, a lepădării de sine. Cealaltă cale nu este nevoie să o încercăm, pentru că mergem pe ea de când ne naștem. O cunoaștem, îi cunoaștem și efectele. Luați jugul lui Hristos, măcar pentru un timp, renunțați la propriile ambiții, proiecte, plăceri, bucurii, în favoarea celorlalți. Omul nu-și are sensul în sine, ci în afară de sine, în celălalt și, în cele din urmă, în Dumnezeu. Lumea, omenirea, nu-și are sensul în sine, ci în afară de sine, iar acest „în afară” este Dumnezeu, Creatorul, Atoatețiitorul, Izbăvitorul, Mântuitorul. Să încerce cineva să-și mute preocuparea centrată pe sine spre Dumnezeu și va vedea ce se întâmplă în el! Măcar la nivel de exercițiu. Du-te cu mintea și cu inima, dacă se poate, spre Dumnezeu, ca spre un altcineva!”
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
