Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai Bisericii lui Hristos. Pomenit în data de 27 iulie / 9 august, acest sfânt este adesea numit “doctor fără de arginți”, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat dupa averi și s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin urmator lui Hristos.
Moaștele Sfântului Pantelimon sunt împrăștiate în toată lumea creștină, mulțimi de credincioși găsind mângâiere și tămăduire la acestea, spre care Dumnezeu se milostivește ca spre un lucru drag, ca spre “prietenul” Său, doctorul Pantelimon. Multe lăcașe de cult, biserici și mănăstiri, cabinete și asociații medicale, sunt puse sub ocrotirea Sfântului Pantelimon. Atât în afara țării, cât și la noi, moaștele Sfântului Pantelimon, aduc neîncetate bucurii și tămăduiri.
Obștea mănăstirii Suruceni păstrează cu sfințenie o raclă cu părticele din sfintele moaște ale Sf. Mare Mucenic Pantelimon.

……………………………………………………………..

 

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.