„Domnul ne iubeşte şi de aceea putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu, vrăjmaşul mână sufletul aşa cum vântul goneşte frunza uscată sau fumul.” (Sf. Sofronie Saharov)
În Duminica a IV-a după Înviere, cea a Slăbănogului, obștea monahală și credincioșii prezenți la Mănăstirea Suruceni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de slujitorii mănăstirii.
Primele trei duminici după Paști se concentrează asupra Învierii lui Hristos, ultimele trei se concentrează asupra apei, pentru că Biserica ne pregătește pentru Cincizecime, apa fiind unul dintre marile simboluri ale Duhului Sfânt.
Evanghelia acestei Duminici, prin slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda ne arată că cine caută tămăduire, o poate primi doar de la Hristos, Vindecătorul sufletelor și al trupurilor: „Iată că te-ai făcut sănătos”.
„Ieri zăceai aruncat pe un pat, epuizat şi paralizat, şi nu aveai pe nimeni care să te arunce în scăldătoare când se tulbura apa. Astăzi Îl ai pe Cel Care este într-o Persoană Om şi Dumnezeu sau mai bine zis, Dumnezeu şi Om. Ai fost ridicat din patul tău şi, mai mult, ţi-ai luat patul şi în mod public ai mărturisit minunea. Nu te mai arunca niciodată în pat, păcătuind… Ci cum eşti acum, aşa mergi, atent la poruncă… Nu mai păcătui niciodată, dacă nu vrei ca un lucru mai rău să ți se întâmple dacă te dovedeşti a fi rău după binecuvântarea pe care ai primit-o”, ne îndeamnă Sfântul Grigorie de Nazianz.
Pe zi ce trece suntem tot mai speriaţi, mai neputincioşi în ceea ce priveşte timpurile pe care le parcurgem. Frica, nesiguranța şi grijile ne marchează zilele şi clipele. Ne facem griji pentru viitor, pentru pâinea cea de toate zilele și foarte rar ne întrebăm: „Am primit binecuvântare și vindecare prin Sfintele Taine ale Bisericii, ce mă desparte acum de Dumnezeu? De ce sunt atât de departe de El…? ” „Voieşti să te faci sănătos?”, – ne întreabă Hristos, aratându-ne povara uriaşă de neputinţă care paralizează viaţa noastră şi împiedică mişcarea noastră către El. Dumnezeu nu Se impune niciodată: Se propune numai. Dar în darul harului, ne lasă liberi.
Mulți ar vrea să fie vindecați, dar fără să-și schimbe cu nimic viața, purtarea, ființa. În acest caz, vindecarea nu poate fi decât superficială și de scurtă durată.
Să-L rugăm pe Dumnezeu, adevăratul Tămăduitor, să ne de-a putere să renunțăm la păcat, să vindece trupurile și sufletele noastre, iar primind darul tămăduirii să-l păzim în sufletele noastre, lăsându-ne în voia Domnului, morți patimilor lumii acesteia şi păcatului.
În această perioadă, Sfânta Biserică încearcă să reaprindă înlăuntrul nostru aşteptarea şi tânjirea după darul Cincizecimii. Evanghelia din această duminică pune în lumină o lege duhovnicească ce-şi găseşte expresia în răbdarea şi credinţa slăbănogului: „Darurile lui Dumnezeu se dau fiecăruia fără refuz (Mt. 7, 7-11), însă în măsura setei şi credincioşiei fiecăruia din noi faţă de Dătătorul – unora din belşug, altora cu măsură.“ (Arhim. Zaharia Zaharou)