Treapta cea mai ridicată pe care o poate atinge creatura este indicată de Domnul prin cele spuse lui Toma: „Fericiți cei ce au văzut și au crezut; dar mai fericiți cei ce au crezut fără să vadă.” A crede fără dovezi palpabile și fără înscrisuri. Fără zapisuri și ispisoace. Surete și izvoade. Lucrul cel mai puțin neguțătoresc ce poate fi. Cel mai nobil. Să ai încredere. Să nu te îndoiești. Să primești adevărul fără să mai treacă pe calea ocolită a rațiunii cortexului. A crede pe cuvânt, cuvântul Domnului Hristos, Care El Însuși nu-i decât Cuvântul (Pr. Nicolae Steinhardt).
În cea de-a doua Duminică de după Paști, cea a Sfântului Apostol Toma, obștea monahală și credincioșii prezenți au înălțat rugăciuni comune la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Apostolul Toma este adesea etichetat, în mod nedrept, cu apelativul de „necredincios”. Prin sintagma „Toma necredinciosul” se face referire la un moment petrecut după Învierea Mântuitorului, relatat de Sfântul Ioan Teologul în Evanghelia sa (Ioan 20, 19-29). Totuși, această denumire este inexactă și nu reflectă pe deplin realitatea.
Analizând pericopa evanghelică ce se citește în Duminica a doua de după Paști, observăm că atitudinea Apostolului Toma nu este diferită de cea a celorlalți ucenici. Potrivit Evangheliștilor sinoptici, și aceștia au ezitat să primească mărturia femeilor mironosițe, până când Domnul Însuși li S-a arătat și „i-a mustrat pentru necredința și împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat” (Marcu 16, 14).
Mai mult decât atât, spre deosebire de ceilalți apostoli, a căror ezitare a persistat chiar și după ce L-au văzut pe Hristos (Luca 24, 36-43), Toma pare să creadă din clipa în care Îl întâlnește pe Domnul Înviat, căci Evanghelistul nu menționează dacă a mai fost necesar ca acesta să atingă rănile Mântuitorului. Astfel, îndoiala Apostolului Toma nu este o necredință, ci mai degrabă dorința sinceră de a se încredința de adevărul Învierii. După cum subliniază Înaltpreasfințitul Bartolomeu Anania: „Toma nu e necredincios prin structură, ci mai degrabă ipostaza omului care exclamă: e prea frumos ca să fie adevărat!”.
„De fapt, Sfântul Apostol Toma ardea atât de tare de dorul lui Hristos, încât, atunci când a auzit vestea, nefiind martor, și-a interzis orice mângâiere până când nu va fi fost el însuși obligat de evidență să-și dea drumul acelei bucurii pe care Mântuitorul le-o promisese ucenicilor Săi: «Deci și voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi» (Ioan 16, 22). Așadar, mai degrabă am putea parafraza spusele Sfântului Apostol Toma astfel: «Dacă nu voi vedea… nu voi intra întru bucuria Domnului Meu» (Ioan 20, 25; Matei 25, 21)”, după cum subliniază PS Macarie Drăgoi.
Toma nu a fost necredincios, iar prin mila Domnului ajunge întărit în credința pe care o lăsase în permanență deschisă ca o posibilitate. Când se convinge, Îi răspunde Mântuitorului: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (Ioan 20, 28), într-una dintre cele mai frumoase și mai directe mărturisiri ale dumnezeirii Mântuitorului din întreg Noul Testament.
Fericirea lui Toma este una a celui care a văzut și a crezut. Fericirea celor de după Toma este aceea a celor care n-au văzut și au crezut (Ioan 20, 29).
„Fericiți suntem noi care nu L-am văzut, însă credem în El! Fericiți sunt aceia dintre noi care cred în El! Miezul faptei este credința. Ea îl apropie pe om de Dumnezeu și îl face pe om al lui Dumnezeu; ea îl aduce pe om înaintea feței lui Dumnezeu și, în ultima zi a vieții acestei lumi, la începutul zilei veșnice, îl va așeza de-a dreapta tronului lui Dumnezeu, ca să-L vadă în veci, să se desfăteze în veci de Dumnezeu și să împărățească împreună cu El. Fericiți cei ce nu au văzut și au crezut. Prin aceste cuvinte, Domnul i-a unit cu apostolii pe toți credincioșii de pe tot pământul și din toate timpurile”, menționează Sfântul Ignatie Briancianinov.
Alături de Toma suntem și noi chemați să ne apropiem de Mântuitorul Hristos Cel Înviat. Dacă lui i s-a oferit privilegiul de a-L putea pipăi, noi avem un dar și mai mare: putem să-L gustăm în chip euharistic, să ne încredințăm, prin simțurile interioare ale credinței, de realitatea prezenței Sale vii. Îndoielilor noastre le răspunde Domnul tot cu blândețe și cu invitația de a ne apropia, spre a ne întări în actul sublim al credinței: „Gustați și vedeți că bun este Domnul” (Psalmul 33, 8).
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
