„Doamne, învrednicește-ne să umblăm mereu în lumina feţei Tale, să Te vedem astăzi în lumina Schimbării Tale la Faţă. Lumina neapusă a Tatălui, luminează ochii noștri, în fulgerarea dumnezeirii Tale, ca să nu dormim în întuneric, somnul morţii veșnice. Fă să ne răsară lumină de veselie, o lumină de adevăr și cunoaștere. Dumnezeule, luminează sfeșnicul nostru întunecos și mintea noastră nepăsătoare, și luminează pururea întunericul necunoașterii noastre, ca să Te vedem, să Te lăudăm și să Te slăvim.” (Sfântul Grigorie Sinaitul)
În duh de rugăciune au fost obştea monahală și credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie praznicală de Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului. Praznicul Schimbării la Față, Sărbătoarea de lumină a Ortodoxiei, este cea care ni-L descoperă pe Iisus Hristos așa cum era El din veșnicie: lumină ființială, lumină necreată și dumnezeiască, izvorâtă din ființa Sa cea dumnezeiască și care este manifestată de către ipostasul Său cel dumnezeiesc.
„Schimbare la față înseamnă schimbarea înfășițării. La un moment dat, Hristos a dezvăluit ceea ce era ascuns, adică a aratat slava Dumnezeirii cu Care firea omenească a fost unită din clipa zămislirii în pântecele Născătoarei de Dumnezeu. Din iubire de oameni, Hristos a ascuns ceea ce El era dintotdeauna, pentru ca ucenicii „să nu ardă” din pricina nevredniciei lor, ei nefiind încă pregătiți pentru a vedea. Pe Tabor, Hristos S-a schimbat la Față, dar nu a luat o altă înfățișare, și nici nu S-a transformat, ci S-a arătat ucenicilor cu adevarata Lui față. Aceasta înseamnă că Hristos nu a luat ceva ce nu avea, nici nu S-a transformat în ceva ce nu era, ci S-a arătat ucenicilor așa cum era El în realitate. Practic, atunci când vorbim despre Schimbarea la Față, înțelegem că Hristos a arătat slava Dumnezeirii Sale, pe care o ținea nevazută prin faptul că apărea oamenilor cu trup obișnuit, pentru că oamenii nu puteau face față vederii Dumnezeirii,” ne spune IPS Ierotheos Vlachos.
Schimbarea la Faţă este momentul fundamental în care ucenicii cunosc starea dumnezeiască la care omul este destinat să ajungă prin păzirea poruncilor evanghelice. „Este temelia cea tare a nădejdii noastre în schimbarea la faţă a întregii noastre vieţi, cea acum plină de osteneală, de dureri, de frică, întru viaţă nestricăcioasă, asemenea lui Dumnezeu… Noi toți, fără părtinire, și cei mari și cei mici, și cei însemnați și cei neînsemnati, toți suntem chemați la una și aceeași desăvârșire la care Domnul a chemat pe cei ce i-a suit pe Thavor, pe Apostolii Petru, Iacov și Ioan, deoarece și noi ca și ei am primit aceleași porunci, si nu altele, și deci aceeași cinste și chemare ca și ei, și nu una mai mică. Cercetați cu luare aminte toată rânduiala slujbei Praznicului, și veți vedea cât de puternic cheamă și îndeamnă Biserica pe toți a se sui pe Muntele cel „nematerialnic” al vederii de Dumnezeu cea cu mintea, arătând prin aceasta că nu numai în zilele de demult, și nu numai Apostolilor a binevoit Domnul să arate zările Dumnezeirii Sale, ci și în toate veacurile, și chiar și în zilele noastre, nu a încetat, și nu va înceta niciodată să reverse, după făgăduința Sa, același dar asupra celor ce urmeaza lui Hristos din toata inima,” menționează Sfântul Sofronie Saharov.
La această fericire suntem chemaţi prin această Sărbătoare plină de nădejde eshatologică a vieţii veşnice în lumina cea neînserată a iubirii Preasfintei Treimi. Pentru aceasta şi noi mărturisim ptin condacul acestei praznic: „În munte Te-ai schimbat la Faţă şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut slava Ta, Hristoase, Dumnezeule, pentru ca, atunci când Te vor vedea răstignit, să înţeleagă pătimirea Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui”.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.