De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. (Mc. 9, 24)
În Duminica a VII-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. Pericopa evanghelică din această Duminică pune înaintea ochilor noștri sufletești două minuni săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos: cea a vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum (Mt. 9, 32-35).
Nu vreau numai să mă „numesc” creștin, ci „vreau să și fiu”, mărturisea Sfântul Ignatie Teoforul. Ce înseamnă să fii creștin? Înseamnă să-I încredințezi lui Dumnezeu viața ta, viitorul tău și să aștepți cu siguranță împlinirea făgăduințelor Sale. Înseamnă să-i ceri milă și vindecare, asemenea orbilor vindecați, și să crezi că Dumnezeu nu te va lăsa singur în suferința ta.
Hristos le adresează orbilor o întrebare esenţială: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?” Sfântul Ioan Gură de Aur spune că prin această întrebare, Hristos nu a făcut altceva decât să-i facă pe cei doi orbi să simtă strălucirea credinţei lor şi să îi îndemne spre mai multă râvnă pe cei care erau de faţă.
„Hristos nu are nevoie din partea noastră de păreri, de opinii, în ceea ce priveşte credinţa. El are nevoie de însăşi credinţa noastră. Cei doi orbi nu s-au lansat în tot felul de explicaţii în ceea ce priveşte credinţa. Ar fi putut să-i explice, să-i detalieze lui Hristos cum cred ei și de unde au învățat să fie credincioși. Un om credincios niciodată nu face caz de credinţa lui! Dumnezeu ne cere pur şi simplu să ne trăim credinţa. Un om credincios este la fel ca un om smerit. Niciodată un om smerit nu va spune despre sine că este smerit”, ne spune PS Ignatie, Episcopul Hușilor.
„Cei dintâi zidiți oameni trăiau ca îngerii, contemplând pe Dumnezeu; urmașii lor, după cădere, trăiesc prin credința în Dumnezeu. Dar cei cărora contemplația le-a fost închisă, iar credința le e încă ferecată, nu pot fi socotiți între cei vii, neavând legătura cu Viața; prin ce să trăiască aceștia?”, ne întreabă Sfântul Nicolae Velimirovici.
Credința nu este altceva decât deschiderea ușii sufletului pentru Dumnezeu. „Doamne, golește-mă de mine însumi și te sălășluiește în mine!” Dumnezeu îl umple pe om sau îl lasă gol după cum omul își dorește acest lucru și după nemărginita bunătate a lui Dumnezeu. Domnul bate la ușa inimii, iar omul dacă-I deschide și-L lasă să intre, atunci se întâmplă adevăratele minuni, când ne umplem de puterea Lui, înțelepciunea Lui și dragostea Lui.