„Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri.” (Efeseni 6, 12)
În Duminica a XXII-a după Cincizecime numeroși credincioși s-au rugat alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. Evanghelia din această Duminică ne prezintă fragmentul de la Luca (8, 26-39), care descrie vindecarea minunată a unui demonizat. Fiind stăpânit de duhuri rele, nimeni nu putea să vină în ajutorul acestui om aproape distrus, să-i aline chinurile, să-l vindece şi, totodată, să scape locuitorii acelui ţinut de prezenţa sa groaznică şi insuportabilă. În Sfânta Scriptură se vorbește în trei locuri despre această minune. Sfântul Evanghelist Matei amintește despre mai mulți demonizați, iar aceștia sunt plasați în ținutul Gadarenilor, pe când Sfinții Evangheliștii Marcu și Luca vorbesc despre unul singur şi locul indicat este ținutul Gherghesenilor. Lucrul acesta nu este deloc contradictoriu. Sfinții evangheliști au pus accentul pe faptul că diavolul dobândise stăpânire pe creația lui Dumnezeu, pe nevoia vindecării celor bolnavi și nu pe detaliile legate de numărul sau locul exact în care se aflau cei stăpâniți de duhurile necurate.
Viaţa creştină reprezintă o luptă între Duhul lui Hristos, primit la Botez, şi duhurile rele care-l ispitesc pe om şi-l îndeamnă să săvârşească răul. De la primirea Tainei Botezului avem un program duhovnicesc, al lepădării de satana şi de toţi slujitorii lui şi al trăirii în comuniune cu Hristos, al dobândirii dragostei față de El. Sfântul Iosif Isihastul scria ucenicilor săi: „Ceea ce nu-I dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuințat de El, este întrebuințat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul și din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc, nici odihnă pentru a locui în noi.”
„Locuitorii din ținutul gadarenilor nu l-au primit pe Hristos, căci pentru ei era incomod. Nu puteau să și-L asume pe Hristos așa cum este El. Noi nu spunem așa, dar o facem prin faptele noastre, prin faptul că Hristos nu este în centrul vieții noastre. Când Îl asumăm pe Hristos, așa cum se cuvine, El devine incomod pentru noi, dar este o incomoditate pozitivă, frumoasă, duhovnicească, îți dă acel neastâmpăr că nu Îl iubești cum trebuie, că nu ai credința pe care trebuie să o ai și ești într-o stare de tensiune frumoasă ca să împlinești ceea ce El îți cere în Evanghelie”, menționează Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor.
Este regretabil că de cele mai multe ori purtăm în noi boala gadarenilor. Ne atașăm de averi și ținem la ele mai mult decât la oameni, ne îngrijorează pierderile pe care le putem suferi, mai mult decât salvarea aproapelui. Și foarte rar ne amintim că putem pierde Împărăţia lui Dumnezeu de dragul unor bunuri părute a fi importante.