Dumnezeu vrea să ne ajute, să ne ridice, vrea să ne sfințească, vrea să ne primească între ai Săi, să ne ridice mai presus de noi. (Pr. Teofil Părăian)
În Duminica a II-a după Cincizecime, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. Fragmentul evanghelic al acestei Duminici ne vorbește despre chemarea Apostolilor la slujirea de a vesti cuvântul Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu. Pericopa de la Sfântul Evanghelist Matei (4, 18-23) reprezintă un text simplu, dar foarte profund prin chemarea pe care o adresează nu doar apostolilor, ci și tuturor oamenilor.
La simpla chemare a lui Iisus, viitorii apostoli „îndată Îi urmează”. Am putea spune că cuvântul cheie al acestui pasaj evanghelic este: «îndată». Îndată ce au fost chemaţi, au mers după Hristos. Niciunul dintre ei, în momentul în care a fost chemat, nu i-a cerut Domnului explicaţii suplimentare. „Noi ce facem când auzim chemarea? Unii stăm fără răspuns, cârpindu-ne mrejele grijilor vieţii; alţii, ca şi cei chemaţi la cină, ne scuzăm: „Am veni, Doamne, dar avem de lucru la ogor, la vite, acasă şi nu putem veni.” Iar alţii stăm la îndoială: „Chiar acum, Doamne? Venim noi, dar mai târziu, acum avem atâtea treburi!” Şi nu ne dăm seama de înşelarea diavolului, care nu ne îndeamnă să părăsim cu totul gândul la faptele cele mântuitoare, ci numai să le amânăm pe mai târziu, ştiind că amânarea este tot una cu părăsirea de tot a gândului bun. Domnul Hristos însă nu vrea astfel de ucenici zăbavnici şi îndoielnici, ” ne spune părintele Petroniu Tănase.
În aceste zile, parcurgem o perioadă închinată sfinţilor, a tuturor celor care L-au urmat pe Hristos, iubindu-L mai presus decât viaţa aceasta. A celor care au încetat să trăiască pentru ei şi au început să trăiască pentru Hristos. Fiecare, în parte, L-a urmat îndată pe Hristos. Nu au stat să analizeze, să vadă care sunt avantajele sau dezavantajele acelei urmări. Au lăsat totul, pentru a dobândi Totul. Fiecare dintre noi avem șansa de a deveni sfinți, cu condiția să credem în Iisus Hristos ca Fiul al lui Dumnezeu și să îl lăsăm pe Duhul Sfânt să lucreze în viața noastră. Atunci când îl urmăm pe Hristos, lăsând la o parte plăcerile lumii acesteia, putem urca pe treptele sfințeniei.
Creștinii care participă la slujbele oficiate la Mănăstirea Suruceni au posibilitatea să simtă cu adevărat ce înseamnă sfințenia, o cunună dumnezeiască pe fruntea ostenitorilor pentru viața în Hristos, o cunună neveștejită a luptei încununate cu adevărul și credința în Mântuitorul. În Biserica mare a mănăstirii este așezată spre închinare racla cu moaștele Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, un vrednic păstor de suflete. Întreaga sa viață a fost o adeverire a faptului că adevărata trăire a credinței înseamnă trăirea în și pentru Dumnezeu.
Parobola de astăzi este și pentru noi o chemare la sfințenie, o chemare de a-I urma într-un mod cât mai autentic şi cu cât mai multă promptitudine şi disponibilitate lui Hristos. Nu în pustiu, nu în lucruri anevoioase sau peste puterile noastre, ci a-I urma ascultând Cuvântul, împlinind voia Lui și trăind în societatea în care ne aflăm potrivit învățăturii Sfintei Sale Evanghelii.
În cadrul slujbei, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a continua Postul Sfinților Apostoli uniţi cu Hristos şi întăriţi în credinţă.
Toți Sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!