Vino, lumină adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înțelegere, bucurie fără de sfârșit, vino, lumină neînserată, așteptare neînșelătoare a celor ce vor aduce mântuirea! Vino, ridicare a celor căzuți, vino, înviere a celor morți, vino, Atotputernice, Care pe toate le-ai făcut și pe toate le prefaci numai cu voia Ta! Vino, Tu, pe Care atât Te-a dorit și Te dorește mult chinuitul meu suflet, Tu, Care m-ai despărțit de toate cele ale lumii și Care m-ai învrednicit să Te doresc pururea! Vino, suflarea și viața mea, vino, mângâiere a sărmanului meu suflet, vino, bucuria, slava și nesfârșita mea dulceață! (Rugăciune către Preasfântul Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog)
A doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Biserica Ortodoxă Îl prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia Persoană a Preasfintei Treimi. Cu acest prilej, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a adunat în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni şi credincioşii veniţi să participe la slujba de Sărbătoare. Penticostarul mărturiseşte despre această zi: „Prăznuim pe Însuşi Preasfântul şi de viaţă făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”
Sfântul Duh este „Domnul de viaţă Făcătorul”, Cel Care pregăteşte creaţia pentru a primi viaţă, aşa cum mărturiseşte Sfânta Scriptură: „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Facerea 1, 2). El S-a pogorât în ziua Cincizecimii peste Sfinţii Apostoli, întemeind Biserica şi revărsând prin Sfintele Taine harul Său asupra tuturor celor care devin creştini prin Botez. Numai acolo unde lucrează Duhul Sfânt se naşte viaţa cea nouă, căci „Duhul este Cel ce dă viaţă” (Ioan 6, 63), iar Duhul Adevărului îl călăuzeşte pe om „la tot adevărul” (Ioan 16, 13).
Referindu-se la lucrarea tainică a Sfântului Duh în viaţa omului, arhimandritul Emilianos Simonopetritul spune: „Suflarea de viaţă, suflarea Duhului Sfânt, este o pecete, o întipărire, care nu se mai şterge. A fost pusă pe om şi a devenit bunul lui definitiv. Potrivit Părinţilor, suflarea de viaţă se numeşte „chip al lui Dumnezeu”. Sfântul Duh Şi-a arătat interesul faţă de om şi l-a făcut chip viu al lui Dumnezeu, ca să ajungă la asemănarea prototipului dumnezeiesc. Prin urmare, Sfântul Duh Se îndeletniceşte cu noi, Îl purtăm înlăuntrul nostru, Îl respirăm, ne vorbeşte, ne iubeşte, ne învăluie. Şi totuşi, nu Îl simţim. Cum am putea să-L simţim? Ce receptor puternic ni L-ar putea aduce, asa încât să-L vedem și să vorbim cu El? Nimeni altul decât Însuşi Sfântul Duh, în numele Fiului. „Duhul dumnezeiesc care m-a făcut şi suflarea Celui Preaînalt care m-a învăţat”, zice Iov (38, 8), adică Duhul Sfânt m-a făcut, iar suflarea Lui, harul Lui, mă învaţă ce vrea Fiul si Atotţiitorul vieţii mele.”
Prin Duhul Sfânt dobândim puterea de a lupta împotriva păcatului, ne împărtăşim de viaţa cea nouă în Hristos şi creştem duhovniceşte. El este Cel Care îl transformă pe om, îl sfinţeşte şi îl conduce spre Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, cei care au gustat lucrarea harului nu mai pot uita această experienţă a întâlnirii cu Dumnezeu.
Despre dorul sufletului după harul dumnezeiesc, Sfântul Siluan Athonitul mărturiseşte: „Sufletul care a gustat dulceaţa Duhului Sfânt n-o poate uita; el însetează ziua şi noaptea şi se avântă nesăturat spre Dumnezeu. Iar atunci când pierde această simţire a harului, sufletul tânjeşte după Dumnezeu asemenea lui Adam după izgonirea din Rai, strigând cu durere: „Doamne, Doamne, ridică-mă iarăşi în Rai!”.
Să păstrăm în inimile noastre bucuria şi înţelesul acestei Sărbători, rugându-ne ca Duhul Sfânt să ne cerceteze şi pe noi, luminându-ne mintea, întărindu-ne credinţa şi aprinzând în suflete dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Aşa cum S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli în chip de limbi de foc, tot astfel să lucreze şi în viaţa noastră, călăuzindu-ne pe calea adevărului şi a mântuirii. Căci Dumnezeu „nu dă Duhul cu măsură” (Ioan 3, 34), ci „din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har” (Ioan 1, 16).”
„Mângâietorule, Duhule Sfinte, vino şi te sălăşluieşte întru noi”
