„Zicând „Domnul meu și Dumnezeul meu”, Toma exprimă și relația afectivă, de iubire: „Ești al meu, Doamne!”. Toma găsește fundamentul suprem al existenței sale. În general, orice om e în căutarea absolutului, al fundamentului care e independent de toate. Nu ne mulțumim cu relația cu cele dependente, care nu ne pot da din ele viața fără sfârșit, nu ne pot da totul. Trebuie să fie Cineva care poate da un sens persoanelor umane și lucrurilor din lume legate de om, socotindu-le în legătură cu El, ca factor absolut independent.” (Sfântul Chiril al Alexandriei)
În cea de-a doua Duminică de după Paşti, cea a Sfântului Apostol Toma, obștea monahală și credincioșii prezenți au înălțat rugăciuni comune la Sfânta Liturghie oficiată de slujitorii așezământului monahal. Această Duminică ne prezintă două din arătările Mântuitorului Hristos după Înviera Sa, prima reprezentă întâlnirea apostolilor cu Învățătorul lor, cea de-a doua privilegiază caracterul personal al acestei experiențe și răspunsul Domnului la îndoiala lui Toma față de mărturia confraților săi.
„Toma cu siguranță nu era de rea credință, nici nu credea cu ușurință. Era atent, deschis, sincer, sigur și adevărat. Era doar el însuși. Necredința sa bună L-a făcut pe Hristos să vina către el. Hristos I S-a oferit pentru sinceritatea sa. El nu i-a reproșat faptul că I-a cerut să-L vadă, să-L atingă. Toma îndrăznește, caută, învestighează, întreabă. Caută Adevărul, pentru a avea contact direct cu acesta. Hristos nu are o problemă în a i-l oferi. El se întoarce pentru a-l întâlni. El se întoarce pentru fiecare dintre noi”, menționează monahul Moise Aghioritul.
Dumnezeu nu ne vrea falşi şi ipocriţi, să pretindem că avem o credinţă puternică și nezdruncinată. Vrea să fim sinceri cu El și cu noi înşine. Dacă avem îndoieli, să avem curajul să I le mărturisim, asemnea apostolului Toma.
Expresia „Toma necredinciosul” este cu siguranță una dintre cele mai cunoscute, dar în același timp și una dintre cele mai false. Toma avea o credință profundă, mult mai sensibilă decât a celorlalți ucenici. Este ucenicul, care arătă ascultare şi dragoste jertfelnică pentru Mântuitorul Hristos, zicând: „Să mergem şi noi şi să murim cu El!” (Ioan 11, 16). Toma, care lipsise atunci când Domnul li Se arătase prima dată ucenicilor, nu a crezut în mărturia acestora, ci a voit să vadă şi să atingă pentru a crede. Mântuitorul l-a îndemnat: „adu mâna ta şi o pune în coasta Mea” (Ioan 20, 27), iar Toma, chiar mai înainte de a-L atinge, doar pentru că pătrunsese în prezenţa lui Hristos cel Înviat, a strigat cu glas mare: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28).
„Ce ne învață Duminica de azi? Biserica nu vrea ca noi să ne trăim credința fără să o înțelegem. De aceea a fost rânduită citirea acestui pasaj evanghelic, în care unul dintre apostoli are curajul și sinceritatea extraordinară față de Hristos, cerându-I să îl încredințeze de adevărul Învierii. Toma avea nevoie de certitudini. El nu a vrut să rămână la nivelul unei informații, extraordinare, că a înviat Hristos. A vrut să trăiască el însuși bucuria experienței întâlnirii cu Hristos Cel înviat. Toma este un bun exemplu pentru noi toți. Să nu ne lăsăm fermecați de aspectul exterior al credinței și să acceptăm lucrurile în virtutea unei inerții, că așa am moștenit, fără să înțelegem de ce venim la biserică, de ce ne împărtășim. Biserica ne învață că este nevoie de credință conjugată cu rațiunea pentru a-i înțelege conținutul. Să pricepem ce înseamnă credința, ca în felul acesta să o trăim mai profund și să o putem și împărtăși celor din jur”, ne îndeamnă PS Ignatie, Episcopul Hușilor.
Mântuitorul Hristos i-a îngăduit lui Toma să se convingă de adevărul Învierii Sale, atingând rănile Sale din mâini și din coastă, semnele dragostei Sale, în numele nostru, al tuturor necredincioșilor sau puțin credincioșilor din toate timpurile, dovedind credincioasă necredința lui, dar i-a fericit pe cei: „… care n-au văzut și au crezut”.
Suntem în rândul fericiţilor de după Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Deşi nu punem degetele noastre în coasta Lui, credem și mărturisim că El este Domnul şi Dumnezeul nostru. Îl simţim şi-L gustăm în Taina Sfintei Împărtăşanii. De aceea putem fi mai fericiţi decât Toma, mai fericiţi pentru că nevăzându-L, credem şi mărturisim:
„Hristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte Viaţă dăruindu-le.”