„Doamne, învrednicește-ne să umblăm mereu în lumina feţei Tale, să Te vedem astăzi în lumina Schimbării Tale la Faţă. Lumina neapusă a Tatălui, luminează ochii noștri, în fulgerarea dumnezeirii Tale, ca să nu dormim în întuneric, somnul morţii veșnice. Fă să ne răsară lumină de veselie, o lumină de adevăr și cunoaștere. Dumnezeule, luminează sfeșnicul nostru întunecos și mintea noastră nepăsătoare, și luminează pururea întunericul necunoașterii noastre, ca să Te vedem, să Te lăudăm și să Te slăvim.” (Sfântul Grigorie Sinaitul)
În duh de rugăciune au fost obștea monahală și credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie praznicală de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului. Sărbătoarea aceasta ni-L descoperă pe Iisus Hristos așa cum este El din veșnicie: Lumină ființială, necreată și dumnezeiască, izvorâtă din ființa Sa și manifestată prin Ipostasul Său dumnezeiesc. Troparul Sărbătorii rezumă foarte bine esența acesteia: „Schimbatu-Te-ai la Față în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească și nouă, păcătoșilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ție”.
Referindu-se la Schimbarea la Față, imnografia Praznicului afirmă că pe Tabor Hristos „a schimbat firea lui Adam, luminând-o în chip de negrăit, cu dumnezeiasca lucrare” și „arată frumusețea cea dintâi a Chipului care a ridicat în Sine firea omenească”. Astfel, prin Schimbarea Sa la Față, Mântuitorul face ca „firea lui Adam iarăși să strălucească, mutând-o în slava și strălucirea Dumnezeirii Sale”.
Mântuitorul le arată Apostolilor că adevărata viețuire a omului, starea pe care este destinat să o trăiască, este una luminoasă și fericită. Mărturie în acest sens este însuși Apostolul Petru, care Îi spune Mântuitorului: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe, Ție una, lui Moise una și lui Ilie una” (Matei 17, 4). Apostolii voiau ca revelația de care se împărtășeau să nu mai aibă sfârșit. Dar acea fericire deplină era hotărâtă omului nu aici, pe pământ, ci în veșnicie.
Schimbarea la Față este momentul fundamental în care ucenicii cunosc starea dumnezeiască la care omul este destinat să ajungă prin păzirea poruncilor evanghelice. Sfântul Sofronie Saharov menționează că Lumina este un semn al „bunăvoirii de Sus”, că vine „neașteptat”, că aduce „asupra sufletului o dulce nedumerire” și-l scoate pe om din întunericul de nepătruns, purtându-l către nesfârșite întinderi însorite.
„Lumina aceasta este neschimbătoare și simplă în firea sa, dar energiile-lucrările ei sunt felurite, fiind trăite uneori ca dragostea blândă, lină a lui Hristos, uneori ca putere Dumnezeiască ce te încunjură; uneori ca o oarecare mișcare nedeslușită a vieții vecinice înlăuntrul omului; uneori ca o lumină a înțelegerii sau ca vederea minții, mai presus de gândire, a lui Dumnezeu. Lumina se revarsă preaîmbelșugat și umple întreg omul. Adevărata cale spre a vedea Dumnezeiasca Lumină trece prin omul cel lăuntric. Când ne silim cu toată puterea doririi noastre să păzim poruncile lui Hristos, atunci Dumnezeiasca Lumină în multe feluri și în multe chipuri ne cercetează, și nu există margini ale bunăvoirii lui Dumnezeu către noi, căci ea este cu adevărat nemărginită”, ne spune Sfântul Sofronie.
Tradiția Bisericii aduce numeroase mărturii a descoperirii slavei dumnezeiești în viața omului: lumina cea nezidită, care îl cercetează în starea lui de păcat, îl ridică și îl călăuzește către o viață curată, după voia lui Dumnezeu. Acest fapt îl găsim descris și la Sfântul Simeon Noul Teolog:„Cum voi descrie, Stăpâne, vederea Feței Tale? Cum voi spune vederea cu neputință de exprimat a frumuseții Tale? Tu, Stăpâne, dintr-odată Te-ai arătat de sus mult mai mare decât soarele strălucind din ceruri și până în inima mea. Îți mulțumesc că mi Te-ai descoperit mie, celui ce ședeam în întuneric, mi-ai strălucit, mi Te-ai arătat lumină, m-ai luminat întreg cu întreagă lumina Ta și m-am făcut lumină în noapte, deși eram în mijlocul întunericului”.
Schimbarea la Față nu reprezintă doar un eveniment din viața Mântuitorului Hristos, ci este și un program duhovnicesc pe care ar trebui să ni-l asumăm. Prin Trupul Său, luat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin umanitatea asumată, Hristos face posibil ca și noi, oamenii, să devenim părtași la lumina cea dumnezeiască. Condiția este una: să vrem, să ne deschidem sufletele lucrării lui Dumnezeu și să alegem să trăim în lumina credinței, „întru care vom vedea Lumina” (Ps. 35, 9).
Numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, conform tradiţiei Bisericii, a fost săvârșită rânduială binecuvântării strugurilor.
