Cu o minte strâmbă omul nu poate sta drept înaintea lui Dumnezeu şi a cerului, ci se târăşte pe pământ, hrănindu-se cu pământ, învăţând de la pământ, bucurându-se de pământ. O minte strâmbă este mărginită şi înţepenită, aflată cu totul în voia simţurilor; îşi caută începătura între dobitoace; îşi caută desfătarea în mâncare şi băutură. Nu ştie nimic de Dumnezeu şi de lumea duhovnicească, nici de viaţa veşnică, nici de vreo bucurie mai înaltă, cerească; e plină de nelinişte, de frică, de chin, de tristeţe şi răutate. Mântuitorul Iisus Hristos cheamă la Sine această minte, ca s-o îndrepte, s-o lumineze şi s-o bucure. Dacă se duce degrabă spre El, ca femeia cea gârbovă, va fi şi ea îndreptată, luminată şi bucurată, şi va mulţumi şi lăuda pe Dumnezeu din toate puterile sale. (Sf. Nicolae Velimirovici)
În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, numeroși credincioși s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa împreună cu obștea monahală la Sfânta Liturghie. Evanghelia acestei Duminici ne vorbește despre vindecarea femeii gârbove, minune prin care Mântuitorul Iisus Hristos ne arată încă o dată, cu doar câteva săptămâni înainte de Sărbătoarea Nașterii Sale, că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru a ridica firea omenească de la cele pământești la cele cerești.
Textul parabolei consemnează și reacția mai-marelui sinagogii, deranjat că vindecarea a avut loc în zi de sâmbătă, deoarece conform legii iudaice numai în cele șase zile lucrătoare ale săptămânii se pot face vindecări, nicidecum sâmbăta.
Parabola de astăzi ne vorbește despre două tipuri de gârbovire, una în trup, alta în suflet. Una care duce la întâlnirea cu Hristos, alta care îndepărtează de întâlnirea cu El. Gârbovia nu este doar o neputință trupească, ci și o stare a omului „legat de Satană”, care în egoismul său nu-i pasă de alții, nu e în stare să se bucure de îndreptarea și vindecarea cuiva. Iar cea mai de jos treaptă a gârboviei, dintre multe trepte și stări sufletești prin care se manifestă aceasta, este starea de fățărnicie, despre care amintește Mântuitorul Hristos în Evanghelia de astăzi: „Făţarnicilor! (Lc. 13, 15)”
În ce constă fățărnicia mai-marelui sinagogii, pentru care l-a mustrat grav Mântuitorul Hristos? Ne răspunde Sfântul Luca al Crimeii: „Fiind unul dintre învățătorii poporului, se prezenta drept purtator al cinstei și al dreptății, iar în sufletul sau nu era deloc așa, (…) era nemilos, aspru, neiubitor de oameni, se îngrijea numai de respectarea literei legii, iar duhul legii, de dragoste față de aproapele, îi era strain. (…) Fățărnicia este ceva caracteristic pentru mulți dintre noi. Fățarnic este cel care vrea să pară ce nu este de fapt, este cel care poartă masca evlaviei, fiind în sufletul său lipsit de orice evlavie. Este cel care își exprimă dragostea și loialitatea față de aproapele, îi spune cuvinte blânde, bune, lingușitoare, dar în suflet simte ură față de el, urzește rele împotriva lui.”
Să nu ne comportăm ca nişte oameni gârboviţi sufleteşte, cu ochii aţintiţi înspre ceea ce ţine doar de partea formală, din afară. Dacă vrem să fim sănătoşi duhovniceşte, să ne rugăm ca Dumnezeu să ne vindece și să ne ofere verticalitatea interioară spre bine, spre trăirea în duh a învăţăturii mântuitoare a lui Hristos. Un început bun îl putem face chiar în această perioadă de început al Postului, la sfârşitul căruia vom putea să ne bucurăm de darul deplin al Naşterii Mântuitorului, prin aprofundarea lucrării cu propria persoană, a descoperirii de sine, a propriilor limite şi a tainelor adânci ale sufletului.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În această zi o cinstim pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, care, prin înțelepciunea ei aleasă, prin curaj și credință neclintită, a ales Împărăția înaintea tuturor darurilor lumii. Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi!
