„Când se vor așeza scaunele și se vor deschide cărțile și Dumnezeu va ședea la judecată, o, ce frică va fi atunci!  Și când Îl vom auzi chemând pe cei binecuvântați ai Tatălui întru împărăție, iar pe cei păcătoși trimițându-i la chinuri, cine va suferi acea înfricoșătoare hotărâre?” (Slava vecerniei din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți)

Zilele pe care le petrecem pe pământ reprezintă timpul care ne-a fost hărăzit pentru a învăța să murim, noi, însă, trăim de parcă nu ar exista nici moarte, nici Judecată.  Ne alipim de această viață trecătoare, încrezându-ne că ar fi de cel mai mare preţ, uitând de veșnicie, de aproapele și chiar de Dumnezeu. Viața are într-adevăr o valoare foarte mare dacă o trăim corect, căci ne oferă unica șansă de a ne pregăti pentru clipa întâlnirii noastre cu Hristos, momentul adevăratei noastre naşteri întru Împărăţia cerească.

Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi ne cheamă să revenim la normalitate, la o normalitate a simplității. Este duminica care ne amintește că e firesc să-i oferim hrană celui flămând, străinului găzduire, celui gol îmbrăcăminte și bolnavului mângâiere.

Pentru ca să-L cunoști pe Dumnezeu nu e nevoie de fapte spectaculoase. Îl poți descoperi pe măsura împlinirii poruncilor, pe măsura descoperirii în propriul suflet a chemării lui  Dumnezeu. Mântuitorul Hristos ne îndeamnă la fapte bune pentru ca să ne înmuiem şi să ne înnobilăm sufletele, ne învață că toată fapta îndreptată către aproapele este o faptă îndreptată către El Însuși.

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni,  Sfânta Liturghie din Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi a fost oficiată de soborul preoțesc în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși. Părintele Aurel Zmeu, clericul mănăstirii, le-a adresat credincioșilor un cuvânt duhovnicesc, în care a vorbit despre a doua venire a Mântuitorului Hristos și dragostea față de aproapele, care va reprezenta criteriul judecăţii tuturor oamenilor. Prin evanghelia din această duminică, Mântuitorul ne arată ce avem de făcut pentru ca Împărăția Cerurilor să nu fie un ideal de nerealizat, ci o lucrare a sufletului nostru.

Prin Duminica Înfricoșatei Judecăți pășim în ultima săptămână pregătitoare pentru începutul Postului Mare, a postului care mereu înseamnă mai mult decât a nu mânca și a nu bea. E perioada renașterii sufletești, a făptuirii către aproapele nostru, de dragul Mântuitorului Hristos, Dumnezeul nostru.

A consemnat Natalia Lozan

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.