„Iată calea noastră. Te poticneşti, îndreptează-te. Ai căzut, ridică-te. Iar a deznădăjdui, niciodată nu este nevoie. Uneori este atât de greu, încât omul este gata să se lepede de viaţa veșnică, dacă ea se dobândeşte astfel. În schimb, când aceşti nori trec, atunci soarele, cumva, într-un chip deosebit străluceşte, iar omul se bucură atunci că a trecut prin dureri: “Veselitu-ne-am pentru zilele în carile ne-ai smerit, anii întru carii am văzut rele”. Sf. Sofronie Saharov)

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Aveastă Duminică vine cu un mesaj deosebit de important despre modul în care trebuie să ne asumăm viața în Hristos. Un mesaj care ne cheamă să ne facem părtași Tainei Crucii și lucrării mântuitoare, alegând, în deplină libertate, să urmăm lui Hristos și să facem lucrător Cuvântul.

Părintele Ioannis Romanides ne spune: „Taina Crucii răstoarnă criteriile omului firesc. Din acest motiv, oricine încearcă să tâlcuiască Evanghelia lui Hristos şi Apostolul în duhul şi criteriile unei anumite epoci, deci conform cu valorile şi postulatele lumii, se pune pe sine în afara realităţii care este în Hristos. Mântuirea fiinţelor umane nu constă doar în răstignirea Domnului pentru ele şi în dobândirea roadelor Jertfei de pe Cruce pentru satisfacerea dorinţelor de fericire. Dimpotrivă, fiecare credincios ar trebui să se răstignească pe sine nu din obligaţie, ci din propria voinţă, întocmai precum Hristos, fiindcă doar prin această dorită răstignire de sine se ajunge la participarea la Taina Crucii, prin care omul este transformat dintr-o fiinţă egocentristă în prieten al lui Dumnezeu şi dumnezeu prin har.”

„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, este o chemare greu de perceput pentru mentalitatea omenească, în special, a omului de astăzi. În societatea noastră se consideră logic și firesc ca cineva să se asigure pe sine, să se promoveze pe sine, să se îngrijească de sine, să facă totul pentru sine. Chemarea Mântuitorului Hristos ne cere contrariul: să ne lepădăm de noi înşine, ne spune că aceasta este calea împlinirii. Lucrul acesta este ilustrat de faptul că simbolul, prin excelenţă, al creştinismului este Crucea, iar Crucea este semnul sacrificiului suprem, sacrificiului din dragoste.

Lepădarea de sine a fost mereu piatră de poticnire pentru mulți. Viața creștină nu este posibilă pentru cei care nu se leapădă de sine. Nu se poate urma lui Hristos cu jumătăți de măsură, cu inima împărțită sau iubindu-ne pe noi și lumea vremelnică. Cine vrea să trăiască prin sine și prin ceea ce îi oferă lumea nu poate decât să supraviețuiască o vreme, deznodământul este însă cert: „Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde” (Mc. 8, 35). În acest context, parintele Constantin Coman ne îndeamnă: „suntem datori, măcar să încercăm şi calea crucii, a lepădării de sine. Cealaltă cale nu este nevoie să o incercăm pentru că mergem pe ea de când ne naştem. O cunoaştem, îi cunoaştem şi efectele. Luaţi jugul lui Hristos, măcar pentru un timp, renunţaţi la propriile ambiţii, proiecte, plăceri, bucurii, în favoarea celorlalţi. Omul nu-şi are sensul în sine, ci în afară de sine, în celălalt şi, în cele din urmă, în Dumnezeu. Lumea, omenirea, nu-şi are sensul în sine, ci în afară de sine, iar acest „în afară” este Dumnezeu, Creatorul, Atoateţiitorul, Izbăvitorul, Mântuitorul. Să încerce cineva să-şi mute preocuparea centrată pe sine, spre Dumnezeu şi va vedea ce se întâmplă în el! Măcar la nivel de exerciţiu. Du-te cu mintea şi cu inima, dacă se poate, spre Dumnezeu, ca spre un altcineva!”

Numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.