
„Sfântul Ioan Teologul ne cutremură. Credinciosul, iubitul, teologul, evanghelistul, feciorelnicul, ucenicul Domnului, fiul tunetului, vulturul din înălțimi. Atâtea adjective lumești pentru ucenicul Iubirii, pentru cel care s-a aflat lângă Hristos Cel schimbat la Față pe muntele Tabor, care L-a văzut înviat, care a primit Duhul Sfânt, care a făcut-o pe Maica Domnului mama sa și a dus-o acasă la el, care L-a văzut și L-a auzit în peștera din Patmos pe Dumnezeu ca Judecător al lumii, ca pe Alfa și Omega, ca pe Cel dintâi și Cel de pe urmă, ca început și sfârșit al istoriei, cel care le-a auzit pe toate de la Însuși Hristos.” (Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos)
La 26 septembrie/09 octombrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea mutării la Domnul a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul. Sfântul Ioan Evanghelistul a fost cel mai tânăr dintre cei doisprezece Apostoli; avea aproximativ 25 de ani când a fost chemat la apostolie. A fost unul dintre Apostolii cei mai apropiați ai Domnului Iisus Hristos și, în Evanghelia sa, se numește pe sine „ucenicul pe care îl iubea Iisus” (Ioan 21, 20).
El este cel care s-a rezemat pe pieptul lui Hristos la Cina cea de Taină și singurul dintre ucenici care L-a însoțit pe Hristos în noaptea cea întunecată a Patimilor Sale. Iubirea lui față de Mântuitorul Hristos l-a făcut martor al trădării, al bătăilor, al batjocurii, al suferinței și al morții Domnului, alături de Sfânta Născătoare de Dumnezeu și de femeile mironosițe. Este și ucenicul căruia Domnul, fiind răstignit pe Cruce, i-a încredințat-o pe Preacurata Sa Maică.
Sfântul Ioan Evanghelistul este cel care a descoperit omenirii adevărul că „Dumnezeu este iubire”. După cum spune și Fericitul Augustin: „Sfântul Ioan Evanghelistul mult a grăit, dar aproape numai despre iubire.” Această învățătură o întâlnim și în cele trei Epistole ale sale: „Iubiților, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem.” (I Ioan 4, 7-9)
Când iubim pe cineva în mod deosebit, indiferent câte piedici întâlnim și câtă durere simțim în sufletul nostru, nu capitulăm niciodată, pentru că în sufletul nostru, plin de dragoste, este acea „dragoste care nu cade niciodată”.
Așa a fost dragostea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan pentru Dumnezeu, dar și pentru oameni. Despre aceasta ne spune și Sfântul Grigorie Palama: „Şi fiind printre Apostolii cei mai aleşi şi în chip deosebit fiind numit cel iubit, Ioan ne învaţă despre culmea virtuţilor, adică despre iubire, zicând că Însuşi Dumnezeu este iubire, fiindcă Dumnezeu îl are pe cel ce are iubire şi cel care rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în acela în care rămâne iubirea. Însă arată şi că lucrarea iubirii în noi este îndoită, împărţind-o pe aceasta în chip nedespărţit, adică în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, învăţând că acestea două stau împreună una prin cealaltă şi numind mincinos pe cel care crede că poate avea numai una din ele. Căci zice că semnul iubirii faţă de Dumnezeu este păzirea cuvântului Său şi a poruncilor Sale, după cum Însuşi Domnul a învăţat zicând: „Cel ce Mă iubeşte va păzi poruncile Mele” şi „Aceasta este porunca Mea, să vă iubiţi unul pe altul, căci întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.”
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, ucenicul Iubirii, să ne ajute și pe noi să înțelegem adevărata măsură a iubirii creștine: iubirea față de Dumnezeu, arătată prin păzirea cuvântului și a poruncilor Sale, și iubirea față de aproapele.


















