„Astăzi Hristos în Muntele Taborului a schimbat firea lui Adam, luminând-o în chip de negrăit, cu dumnezeiască lucrare.” (Vecernia Sărbătorii)
În duh de rugăciune au fost obştea monahală și credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie praznicală de Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului. Evanghelia zilei acesteia ne urcă pe Muntele Taborului (Mt. 17, 1-9), acolo unde, în prezenţa ucenicilor Săi Petru, Iacov şi Ioan, Mântuitorul Hristos Se schimbă la Faţă, „încât strălucea ca soarele, iar hainele Sale se făcuseră albe ca lumina.” (Mt. 17, 2)
„Schimbarea la Faţă a lui Hristos, pe Muntele Taborului, a avut loc cu puţin timp înainte de Pătimirea Lui, şi anume cu 40 de zile înainte ca Hristos să pătimească şi să fie răstignit. De altfel, scopul Schimbării la Faţă a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu, pentru a nu fi zdruncinaţi de cele câte aveau să vadă în zilele următoare. În troparele Bisericii se vădeşte acest adevăr. Într-unul dintre ele psalmodiem: «Mai înainte de cinstita Crucea Ta şi de Pătimire, luând pe cei mai aleşi dintre sfinţiţii ucenici, Stăpâne, în Muntele Taborului Te-ai suit…» Sărbătorirea pe data de 6/19 august nu este întâmplătoare, pentru că precedă cu 40 de zile sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14/27 septembrie), care este socotită la fel ca Vinerea Mare”, ne explică IPS Ierotheos Vlachos.
Sărbătoarea de astăzi este sărbătoarea luminii. Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Logosul întrupat, îşi dezvăluie dumnezeirea Sa, slava Sa, lumina Sa necreată, în faţa ucenicilor Săi. Deşi scena Schimbării la Faţă are ca personaj central Persoana lui Hristos, pentru că El apare transfigurat înaintea ucenicilor, totuşi minunea îi vizează în primul rând pe ucenici. Adevărata schimbare s-a petrecut cu ucenicii lui Hristos, nu cu Hristos însuşi. El S-a dezvăluit aşa cum era dintotdeauna: Lumină necreată.
Schimbarea la Faţă este momentul fundamental în care ucenicii cunosc starea dumnezeiască la care omul este destinat să ajungă prin păzirea poruncilor evanghelice. „Este temelia cea tare a nădejdii noastre în schimbarea la faţă a întregii noastre vieţi, cea acum plină de osteneală, de dureri, de frică, întru viaţă nestricăcioasă, asemenea lui Dumnezeu… Noi toți, fără părtinire, și cei mari și cei mici, și cei însemnați și cei neînsemnati, toți suntem chemați la una și aceeași desăvârșire la care Domnul a chemat pe cei ce i-a suit pe Thavor, pe Apostolii Petru, Iacov și Ioan, deoarece și noi ca și ei am primit aceleași porunci, si nu altele, și deci aceeași cinste și chemare ca și ei, și nu una mai mică. Cercetați cu luare aminte toată rânduiala slujbei Praznicului, și veți vedea cât de puternic cheamă și îndeamnă Biserica pe toți a se sui pe Muntele cel „nematerialnic” al vederii de Dumnezeu cea cu mintea, arătând prin aceasta că nu numai în zilele de demult, și nu numai Apostolilor a binevoit Domnul să arate zările Dumnezeirii Sale, ci și în toate veacurile, și chiar și în zilele noastre, nu a încetat, și nu va înceta niciodată să reverse, după făgăduința Sa, același dar asupra celor ce urmeaza lui Hristos din toata inima,” menționează Sfântul Sofronie Saharov.
Acaestă Sărbătoare a descoperit înaintea ucenicilor un colț al viitoarei Împărății a lui Dumnezeu, al slavei și fericirii care-i așteaptă pe toți următorii adevărați ai Domnului. Dacă El va fi intru slavă, înseamnă că și ucenicii Lui credincioși se vor desfata de această slavă, fiindcă unde sunt Eu, a făgăduit El, acolo va fi și slujitorul Meu. (In. 12, 26).
La sfârşitul Sfintei Liturghii, conform tradiţiei Bisericii, a fost săvârșită rânduială binecuvântării strugurilor.