Omul a fost plămădit pentru veşnicie și pe aceasta o cere duhul său cu stăruinţă. Nici măcar veacuri de viaţă fericită nu-i pot ostoi setea după cele veşnice, neschimbătoare şi bune. Căci Dumnezeu nu doar că l-a zidit „pe om spre nestricare, făcându-l chip asemenea cu veşnicia Lui”, ci mai mult, „pe toate le-a făcut până ce ne-a suit la cer” pentru a deschide noi „căi ale vieţii” fiilor oamenilor. (Arhim. Zaharia Zaharou)
În Duminica a XII-a după Cincizecime, cea a Tânărului bogat, s-au reunit la Sfânta Liturghie obștea Mănăstirii Suruceni și numeroși credincioși. Pasajul evanghelic al acestei Duminici reprezintă o provocare adresată fiecărui om, un îndemn spre dobândirea Împărăției Cerurilor și a vieții veșnice, o chemare universală la adevărata libertate. Tânărul din Evanghelie părea aproape desăvârșit: păzea poruncile, era un om moral și cuviincios, însă conștientiza că dincolo de toate acestea există un nivel mai înalt al vieții în Dumnezeu. Sfântul Sofronie Saharov, vorbind despre el, ne spune: „Din punct de vedere moral, etic, el se afla la un nivel înalt, dar există un alt nivel mai mare, ce are în vedere de acum sfera Dumnezeieștii Ființe Nefăcute și dintru început.”
Mântuitorul Hristos îi dezvăluie tânărului ceea ce îi lipsea: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi” (Mt. 19, 21). Poruncile dumnezeiești sunt menite să ne slobozească inima, să ne desprindă mintea din alipirea pătimașă de cele zidite și să ne scoată sufletul din temnița patimilor, pentru ca să-L putem iubi pe Dumnezeu cu toată ființa.
Așa cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur, Mântuitorul Hristos voia să-l ridice pe tânărul bogat la cunoașterea de Dumnezeu și să-l desprindă de cele de pe pământ, să-l apropie de Dumnezeu.
„Viața prezentă este un loc al examenelor pentru intrarea în viața veșnică. Acest lucru nu este îngăduit să-l uităm niciodată. Nu suntem nemuritori pe pământ. Suntem oaspeți pe pământ, călători și vremelnici. În exteriorul chiliei, un monah athonit a scris: «Astăzi a mea, mâine a altuia, niciodată a nimănui». În lumea aceasta existăm ca să-L cunoaștem pe Dumnezeu. Eșecul acestei cunoștințe esențiale cu Dumnezeu constituie cea mai mare tragedie a omului. Întâlnirea omului cu Dumnezeu îi va da împlinire și absolută bucurie”, ne amintește monahul Moise Aghioritul.
Apostolii, când au văzut că un tânăr cuminte, cuviincios, care împlinea poruncile, totuși nu a reușit să-și desprindă inima de cele materiale, L-au întrebat pe Domnul: „Atunci, cine poate să se mântuiască?” (Mt. 19, 25). Răspunsul Mântuitorului ne oferă calea: „La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință” (Mt. 19, 26). Aceasta este calea care duce spre viața veșnică. În acest sens, după cuvântul Sfântului Petru Damaschin, „mântuirea noastră se află între frică și nădejde: frica, pentru a nu avea încredere prea mare în noi înșine, și nădejdea, pentru a nu deznădăjdui, ci, cu încredere în mila și ajutorul lui Dumnezeu, să ne străduim în împlinirea poruncilor Sale.”
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
