Dumnezeu extinde și revarsă dragostea Sa peste toată zidirea: și către Sfinți, și către păcătoși, și către îngeri, și către diavoli… către toți. Dumnezeu nu face nicio diferență în iubirea Lui; nu are vreo schimbare. Precum îi iubește pe Sfinți, în aceeași măsură îi iubește și pe păcătoși. Astfel, noi suntem cei care Îl iubim pe Dumnezeu — unul mai mult, altul mai puțin.
Rugăciunea noastră se adună, se adună și se păstrează în mâinile Domnului. Iar Dumnezeu, ca un Părinte bun și iubitor, așteaptă plinirea vremii pentru a trimite această rugăciune, prin Duhul Sfânt, în sufletul celuilalt. Și acest lucru se petrece atunci când celălalt este pregătit, nu atunci când vrem noi.
„Să fiți atenți să nu cârtiți împotriva altor oameni”, spunea Părintele Porfirie. Adică, dacă cineva ți-a făcut un rău, să nu te plângi împotriva lui, pentru că această plângere este o energie negativă pe care o emiți spre el. Astfel, îi faci și lui rău, pentru că, în chip tainic, sufletul lui este înștiințat de atitudinea ta potrivnică.
Sfânta Împărtășanie este cea care face vie relația noastră cu Hristos, dându-i un conținut real și concret.. Dacă nu ne împărtășim, relația noastră cu Hristos rămâne la nivel teoretic.