Odată, demult, pe când sfinţii obişnuiau să coboare pe pământ şi să stea de vorbă cu oamenii, iată că şi cel mai sobru dintre ei, Sfântul Ilie, a cerut îngăduinţă de la Dumnezeu să umble cu pasul pe pământ şi să-şi cerceteze neamurile, ce mai zic şi ce mai fac, şi cum mai merge lumea. Dumnezeu l-a slobozit să se ducă, iar Sfântul Ilie a bătut pământul în lung şi în lat, după care s-a întors, cam căzut pe gânduri şi codindu-se să dea ochii cu Dumnezeu. Dar Domnul nu l-a lasat cu una cu două, ci a prins a-l descoase, să vadă cu ce s-a folosit din această călătorie: