De obicei, omul are un vis al vieţii lui, a cărui împlinire o urmăreşte până la moarte. De exemplu, sunt monah şi visez să ajung misionar. Sau, eşti misionar şi vrei să ajungi monah. Sunt monah în chinovie şi vreau să ajung pustnic. Un altul este pustnic şi vrea să ajungă monah în chinovie. Dar cine a intrat într-o obşte de oameni şi de îngeri, într-o obşte monahală, cine a acceptat calea sfinţeniei nu are gânduri şi nici vise ale vieţii sale, ci a semnat că s-a hotărât şi că vrea să ajungă sfânt. Cu toate acestea, între hotărârea cuiva de a ajunge sfânt şi împlinirea hotărârii există o distanţă. Această distanţă depinde de vehiculul în care urcăm sau nu urcăm, şi acesta este egoul.