Am ezitat aproape doi ani înainte de a scrie aceste rânduri, de teamă să nu fiu înțeles greșit. Am hotărât să risc, totuși, după ce am auzit recent o domnișoară de aproape 40 de ani spunându-i unui preot: „Părinte, eu vreau să mă căsătoresc! Dar, știți, nu mă interesează atât de mult cine va fi soțul meu, ci mă interesează mai degrabă să am copii cu el”.
Căsătoria este năzuinţa spre o relaţie sufletească reciprocă. Este ca şi cum unul dintre soţi îl împlineşte pe celălalt. Căsătoria este o căldură emoţională, care încălzeşte sufletele oamenilor. Doar credinţa creştinească şi viaţa bisericească pot reanima, pot renaşte sufletul omenesc, pot insufla în el dragoste.
Dacă Dumnezeu vrea să devii soţia acestui om, orice piedică va fi depăşită şi te vei căsători în mod sigur cu el. Dar dacă Dumnezeu nu vrea, atunci oricât ai încerca, nu vei reuşi.
De ce unii nu-şi găsesc niciodată jumătatea, altfel spus nu se pot căsători?