Câte griji nu pricinuiește fiecăruia, câteodată, gândul la necunoscutele viitorului! Scăparea de toate aceste griji nu este decât una singură: nădăjduirea în Domnul; iar însuflețirea și întărirea și le culege sufletul din cugetarea cu înțelegere la ceea ce s-a mai întâmplat și înainte cu noi și cu alții. Nu se va găsi nici măcar un singur om care să nu fi avut parte în viața sa de izbăviri neașteptate din necaz sau de întorsături neașteptate spre mai bine ale vieții sale.

Atunci când te frământă gândurile negre cu privire la viitor, întărește-ți sufletul cu pomenirea acestor întâmplări. Și în ziua de azi, ca și în vremurile de altădată, Dumnezeu toate le rânduiește spre binele nostru. Reazemă-te pe El și încă dinainte de a te izbăvi din nevoie, îți va trimite liniștea sufletească, ce te va face să nici nu bagi în seamă necazul.

„Pe cel ce nădăjduiește spre Domnul, mila îl va înconjura” – dovezi ale acestui lucru afli în Sfintele Scripturi, în Viețile Sfinților, în viața ta și în viețile cunoscuților tăi. Cercetează-le și vei vedea, ca-ntr-o oglindă, că „aproape este Domnul tuturor celor care Îl caută pe Dânsul”, iar frica pentru soarta ta nu-ți va mai tulbura sufletul.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 238

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.