Precum noaptea, sfârşindu-se, ziua începe a lumina, iar mai-nainte de răsăritul soarelui întunericul se amestecă oarecum cu lumina până când întunericul nopţii va trece desăvârşit, iar lumina zilei următoare cu totul se va fi întors, tot aşa şi sfârşitul lumii acesteia de acum.
Petru: Cum se înţelege aceasta, rogu-te: că în vremile cele mai de pe urmă atâtea se vor arăta despre suflete câte mai-nainte erau ascunse? Oare nu, cu adevărat, lumea ce va să fie ni se va arăta ca să o vedem prin descoperiri luminoase?
Grigorie: Aşa este, precum ai socotit: că pe cât de mult se apropie sfârşitul lumii acesteia, pe atâta venirea cea viitoare prin semne luminate se cunoaşte, de vreme ce în lumea aceasta după moarte de acum gândurile unii altora nicidecum nu le vedem, iar în cea viitoare pe toate ale noastre în inimi unii altora le vedem; iar lumea aceasta se aseamănă cu noaptea, iar cea viitoare cu ziua.
Deci precum noaptea, sfârşindu-se, ziua începe a lumina, iar mai-nainte de răsăritul soarelui întunericul se amestecă oarecum cu lumina până când întunericul nopţii va trece desăvârşit, iar lumina zilei următoare cu totul se va fi întors, tot aşa şi sfârşitul lumii acesteia de acum: cu răsărirea celei viitoare, iată, amestecându-se, din lucrurile cele întunecate ale acesteia, cu amestecarea celor duhovniceşti, pe cineva lesne îl poate lumina. Aşadar, înţelegem multe din lumea aceea, însă nu le cunoaştem pe toate desăvârşit, ci, cu o rază oarecare a minţii, pe acestea le vedem precum [le vedem pe cele de aici] mai-nainte de răsăritul soarelui. (Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul)
Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 64