Cum să facem ca firea noastră să se cureţe de tot ce este urmă a păcatului strămoşesc? Iată sensul vieţii nevoinţei noastre. În afara ei nu este mântuire.
Multe duhuri sunt mai puternice decât noi. Dar dacă suntem cu Hristos vom ajunge să le biruim.
Manifestările exterioare ale nevoinţei, precum ţinerea posturilor, nu sunt de ajuns. Trebuie să renaştem din chiar străfundurile noastre.
Cei ce au binecuvântarea unei sănătăţi bune şi care se pot înfrâna de la mâncare câteva săptămâni de-a rândul ajung într’o stare de fericire. Patimile sunt alinate. Un simţământ viu de pace şi prezenţa lui Dumnezeu însoţeşte rugăciunea. Este o mare nefericire că astăzi suntem adesea lipsiţi de o astfel de tărie.
Astăzi este cu neputinţă a impune deplin rânduielile Bisericii. Fiind foarte diferiţi unul de altul, hotărâţi-vă fiecare măsura postului.
Neajunsul rânduielilor bine definite este faptul că ele liniştesc conştiinţa celor ce le pot păzi, dându-le simţământul că sunt mântuiţi. Este o înţelegere copilăroasă. Fariseii, nevoitorii şi cărturarii Vechiului Legământ se înfrânau şi ei, dar nu era destul. Hristos a zis: «De nu veţi depăşi virtuţile fariseilor, nu vă veţi putea mântui».
Sfântul Pavel, marele geniu dat nouă de pronia lui Dumnezeu, spune că nici o lege nu a dus vreodată pe cineva la desăvârşire. Cu toate acestea rânduielile Bisericii pot fi un ajutor la început. Desigur, dacă de la început am fi lăsaţi în voia noastră, pradă propriei libertăţi, ne-am putea simţi oarecum pierduţi.
Omul ce a ajuns a se ridica mai presus de toată legea a atins starea de îndumnezeire, adică mântuirea. Este mai de însemnătate a fi conştient şi răspunzător pentru fiecare mişcare a inimii şi a minţii, decât a avea o pravilă.
Este mai greu a ajunge la o anume stare de dreaptă-osebire, decât a-ţi rândui nişte pravile.
Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 34