Venirea şi plecarea harului are şi un caracter izbăvitor. Vine pentru o vreme, îl curăţă pe om de o patimă, apoi pleacă. Vine din nou ca să-l cureţe de altă patimă, şi tot aşa, până când omul izbuteşte să-şi cureţe voia cu ajutorul harului dumnezeiesc şi dătător-de-viaţă. După multă luptă şi multe jertfe, vine o vreme când harul se statorniceşte, mai mult sau mai puţin, în lăuntrul inimii, şi atunci pacea domneşte netulburată. Doar linişte şi dulceaţă! Atunci sufletul devine un Thavór, se pogoară pe pământ Raiul! Împărăţia lui Dumnezeu coboară în inimă! Sfânta Treime îşi face lăcaş! Omul ajunge astfel după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu!
M-am gândit: cât de mare este dragostea lui Dumnezeu! Am citit de curând ceva ce se potriveşte pe deplin cu cele spuse de Ghéronda:
„Dacă nu eşti încercat în lucrările, cursele şi năvălirile diavolului, nu vei înţelege şi nu vei putea preţui darurile pe care ţi le face Sfântul Duh. Dacă nu recunoşti duhul care ucide, nu vei ajunge la cunoaşterea Duhului ce dă viaţă. Nu vei cunoaşte cu adevărat pe Dătătorul de viaţă – Hristos”.
Ce mare este dragostea lui Hristos! Ştie cum să întoarcă spre bine meşteşugirile diavolului, cum să scoată dulceaţă din amar, cum să preschimbe ura diavolului în dragoste pentru el. Atunci înţelegem că, orice ar face diavolul, în cele din urmă se sinucide, se nimiceşte pe sine însuşi. Neîndoielnic, el luptă împotriva oamenilor, iar Dumnezeu îi îngăduie să o facă pentru că şi diavolul este o persoană, şi de aceea are libertate, pe care Făcătorul o cinsteşte; dar, prin dragostea şi mângâierea Sa, Dumnezeu îi îngrădeşte lucrarea nimicitoare. Am auzit odată un nevoitor spunând că Dumnezeu, prin dragostea Sa, preschimbă mândria meschină în smerenia care atrage harul Său. Adică: de îndată ce creştinul se mândreşte, cade; după cădere, el se pocăieşte, primind harul dumnezeiesc şi ajungând chiar mai smerit. În acest fel, se curăţeşte, puţin câte puţin, chiar şi de necuratul şi drăcescul păcat al mândriei. Aşa că putem repeta, pe bună dreptate, că diavolul se nimiceşte singur – este biruit!
din: Mitropolitul Ierotheos Vlachos, O noapte în pustia Sfântului Munte. Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus, Editura Sophia, 2017