Pentru om cea mai mare pedeapsă este ca Dumnezeu să-l lase propriei voi. În epoca noastră, care a lepădat pe Hristos, nimeni nu înţelege această părută robie.
Rugăciunea curată presupune lipsa de griji. Ea se dobândeşte atunci când, în orice lucru pe care-l facem, mintea noastră se află slobodă spre a gândi şi a trăi numai prin numele cel sfânt, harul Sfântului Duh.
Eu nu am venit ca să impun altuia voia mea, ci, după pilda lui Hristos, ca să îi slujesc. Încercaţi să trăiţi astfel şi veţi vedea că harul lui Dumnezeu va fi cu voi. Apoi însuşiţi-vă această atitudine în fiece clipă a vieţii voastre.
De nu vom ajunge a pătrunde înţelesul slujirii celuilalt, viaţa noastră va fi fără de folos. De voim să ne reînnoim firea, să ne facem asemănători lui Dumnezeu, trebuie ca viaţa noastră să fie stăpânită de dorinţa de a sluji celuilalt.
Slujirea aproapelui are o putere mântuitoare, nesfârşit mai mare decât orice teorie theologică.
Cum putem cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum este? Hristos ne arată calea, cerându-ne a petrece în sfinţenie pentru a nu vătăma pe aproapele, a preţui mai mult pe ceilalţi decât pe noi înşine şi a nu ne lupta să îi stăpânim.
Trebuie să murim nouă înşine pentru ca ceilalţi să trăiască. Hristos a spus-o: «Nu vă temeţi a vă pierde sufletul în această slujire». Cel ce slujeşte aproapelui îşi mântuieşte sufletul pentru viaţa vecinică.
Care este arma vrăjmaşului împotriva mântuirii noastre? Zavistia. În Evanghelie Pilat ştie că iudeii vor să-l omoare pe Hristos din zavistie. Zavistia este cea mai puternică armă a vrăjmaşului. De aceea trebuie, mai nainte de toate, să ocolim gândul de zavistie.
Zavistia este proprie tuturor oamenilor, indiferent de starea lor socială. Desigur, întotdeauna se găseşte cineva mai tare decât noi. Ceilalţi au întotdeauna ceva ce am dori şi noi să avem. Prin zavistie lepădăm pe ceilalţi; iar viaţa devine cu adevărat un fel de chip întunecat şi turbure al lui Dumnezeu.
Încercaţi ca niciodată să nu osândiţi pe altul, ci să vă rugaţi pentru el. A judeca pe altul pentru neajunsurile sale înseamnă a nu ne vedea propriile neajunsuri.
În starea noastră de cădere nu putem judeca în chip drept pe fratele nostru. Să nu fiţi prea siguri că fratele vostru se înşală. Nu îl judecaţi.
Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 45-46