Dacă te loveşte orice fel de nenorocire, gândeşte-te: „Domnul vede inima mea, şi dacă Îi e pe plac, totul va merge bine atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi”, şi astfel sufletul tău va avea întotdeauna pace. Dar dacă omul va începe să murmure: „Aceasta n-ar trebui să fie aşa, aceasta nu e bine”, nu va avea niciodată pace în suflet, chiar dacă ar posti şi s-ar ruga mult.
Apostolii au avut o mare predare voii lui Dumnezeu; aşa se păstrează pacea. Tot aşa şi toţi marii sfinţi au îndurat toate întristările predându-se voii lui Dumnezeu. Domnul ne iubeşte şi de aceea nu ne putem teme de nimic, afară de păcat, pentru că prin păcat se pierde harul şi fără harul lui Dumnezeu vrăjmaşul vânează sufletul, aşa cum vântul sau fumul mână o frunză uscată.
Trebuie să ne aducem aminte cu tărie că vrăjmaşii înşişi au căzut prin mândrie, că ei se străduiesc mereu să ne împingă pe aceeaşi cale şi că pe mulţi i-au înşelat. Dar Domnul a zis: „învăţaţi de la Mine blândeţea şi smerenia şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei11, 29). Milostive Doamne, dă-ne pacea Ta, cum ai dat pace sfinţilor Tăi Apostoli zicând: „Pacea Mea dau vouă” (Ioan14, 27; 20, 21).
Doamne, dă-ne nouă să ne desfătăm de pacea Ta. Sfinţii Apostoli au primit pacea Ta şi au revărsat-o asupra întregii lumi şi, mântuind noroade, n-au pierdut pacea şi ea nu s-a împuţinat în ei. Slavă Domnului şi milostivirii Lui, că mult ne iubeşte şi ne dă pacea Lui şi harul Sfântului Duh.
Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, 2001, p. 94-95